Cetitoriul

Constantin Nițu, Ioana Burghel, Eli Gîlcescu,2013

Așa își spunea Constantin Nițu, general, profesor universitar, doctor, de la Universitatea din București.

Pentru cei care au avut șansa să-l cunoască, era mai mult decât un prefațator al volumelor de poezie — era un cititor deplin, cu sufletul, cu mintea și cu inima deschisă.
Generații de scriitori și-au văzut cărțile binecuvântate de cuvântul său limpede și profund.
Pentru noi rămâne „cetitoriul” — cel care dădea viață tăcerilor scrise.

Eli Gîlcescu

Cutremurat de un înger printre noi

fără loc
nici în lumea lor
nici în a celor rămași

ce blestem,
ce semne ascunse,
ce zgâlțâială de-o clipă –
îndeajuns să întoarcă vremea pe dos

când prea e greu
cu cele grele,
vorbe pe-alături

în loc de mulțumire
mi se zbate pleoapa stângă…
iar ceasul încă nu a sunat

În memoria poetului George Tei, plecat în dimineața de 22 august 2025.
În aceeași zi, la Târgu Jiu, pământul s-a cutremurat scurt, la ora 14:18,
cu magnitudinea 4,1 – 4,4 pe scara Richter.

Eli Gîlcescu

Poezia în debut

În versurile lui Radu-Andrei Popa timpul se dilată, dându-se zoom pe trăirea din golul rămas. Povestește cu lux de amănunte o acțiune banală, cum ar fi ruperea unei etichete de pe o sticlă, fără ca cititorul să se plictisească, ceea ce spune mult despre puterea lui de sugestie.

Radu Popa nu întoarce imaginile pe toate părțile, el trage de ele, le întinde pentru a le epuiza intensitățile care le apasă. Scrie o poezie de reflexie, introspectivă, o poezie în care nu ascunde serile de beție, nici nu le găsește o scuză, ci le prezintă ca pe singura soluție într-o viață lipsită de indicatoare. Gesturile primează aici, sunt redate fidel, cu un contrast ridicat pe semnificațiile ce stau în spate.

Stefan Alexandru Ciobanu

în antologia Infinitul Iubirii, Editura Măiastra, Târgu Jiu, 2013

Plaja se termină în iubire

 

ştii că undeva ziceai ceva de tricouri ude

pe tine al meu se mula perfect

îţi pătrundea în vene şi rămânea acolo

tu începeai să plângi

nisipul se încălzea în jurul buzei

cu scoica prinsă de ea

pescăruşii ciuguleau bucăţi mari din vânt

eu priveam

te ţineam în braţe

un val se spărgea la malul picioarelor

 

eram închişi în sticlă şi piatră

frigeau palmele tale

pe mine stăteau petice de praf şi apa

te vânam din priviri

stăteai la poze cu soarele

aveai părul uscat şi greu

soseau blugii rupţi de-a lungul coapsei

vedeam prin ei căldură şi dor

 

astăzi o să mă întind peste scoici

încă au sunetul tău în ele

din apă se nasc speranţele crude

ştergeam plaja picurată

cu amintiri ciuntite

tricoul meu a rămas la tine

vara asta

o să stau învelit cu durere.

Radu-Andrei Popa

Infinitul iubirii (volum colectiv bilingv), Editura Măiastra, 2013

Pentru ca iubirea să călătorească

... fără să înțeleg această furie absurdă, și ploile în opoziție cu iarna, 

și lumina fără putere, ca și cum o toamnă nesfârșită ar domni peste grădini

cu greutate, fără s-o audă.

Doar o visez. La fel de solemnă.

Și demnitatea care i s-a cuibărit în trup. Și fala, și maiestatea impunătoare.

Și cântecul ei trist până la capăt

Chiar dacă viața, ploaia și norii nu țineau pasul cu ea

amintirile ei fragile, rezervele ei simple, nicidecum luxoase,

i-au redat putere și curaj.

Uneori i se părea că Dumnezeu și lumea o uitaseră. 

 

MB: „Nu l-ar putea lua Municipalitatea, direct?“

IB, mai inspirată, mi-a propus să-l iau eu.

Sau cei 4349 membri Arta conversației.

Totul s-ar termina în liniște și în chip fericit.

Mai ales discret. Fără firme intermediare. Fără publicitate.

Fără acest divertisment „cool“ printre locuri rare și rime agile.

 

Ne-a lăsat dragostea în palmă, iar noi am murit-o a doua oară.

Vechi cicatrici ca picăturile de ploaie pe genunchi și glezne –

cicatrici ce o despart de cei care n-au apărut niciodată în duminicile de ieri,

pe care le-a iubit și în care a crezut

pentru că au însemnat totul.

Fie și aripi pentru încă un centimetru de viață

într-un curcubeu,  

când și când,

zâmbind

 

Eli Gîlcescu

7 dec. 21 (aproape 7 luni in memoriam)

Devenirea

Nu scriu poezii

 

Eu nu scriu poezii

de dragul unor femei,

am energie pentru rime,

adio, vouă, iluzii feminine!

 

eu nu scriu poezii

să-mi cumpăr iluzii,

sunt lefter şi nefericit,

iubind tot ce-i sfinţit.

 

eu nu scriu poezii

în parcuri pustii,

înconjurat de străini

cu priviri de arginţi.

 

eu nu scriu poezii

decât pentru iubiri

născute între oameni

cu averi în ceruri.

 

eu nu scriu poezii

să-mi cumpăr iluzii

în parcuri pustii

decât pentru iubiri.

Nicolae Florentin Streche

 

Iubirea de bețivi

 

Motto: eu vreau să mor,

eu vreau să mor

de sabia mea!

E nevoie de o nouă lege

pentru oameni:

iubirea de beţivi –

e nevoie să îi auzim

cum plâng deznădăjduiţi

în timpul lor absolut,

înotând printre chipuri

de realişti eterni,

cupizi şi treji.

 

O lege sacră degrabă,

o hotărâre de urgenţă

pentru aceşti fericiţi nefericiţi,

îngeri cu sufletul în piuneze

care rostesc adevăruri

uitate pe ziduri.

 

femeile i-au părăsit

din nepotrivire de trăire –

e adevărat că miroseau nesănătos,

miroseau a începuturi,

cu tâmplele lor murdare de lut.

 

Votaţi-i pe beţivi

dacă îi simţiţi,

dacă îi auziţi,

dacă îi vedeţi

lângă voi!

votaţi-i!

sunt mii…

…………………………

Nicolae Florentin Streche

https://regal-literar.ro/2022/02/01/lansare-anonimul-florentin-dosar-de-receptare/

Când unu și cu unu

C. P. A. – Nicolae Florentin Streche: Despărțire 

În pieptul meu este foarte frig,

simt cum vântul mă bate peste tot,

afară, plouă ca-n ziua cu potop,

m-auzi tu, frumoaso, cum te strig?

 

Stau blând în colţul celor părăsiţi,

visând la clipa când eram amândoi,

când unu şi cu unu făceam noi,

când Domnu' ne privea îmbrăţişaţi.

 

Maica mă întreabă: „fiule, ce te doare?”,

„Cine te-a părăsit din prea multă dragoste?,

iar eu tac şi plec pregătit de înmormântare,

unde nimeni nu mai crede-n singurătate.

 

Să vii cu fotografia când ne juram iubire,

să vii c-o floare care miroase ca tine,

visând la clipa când eram amândoi,

când unu şi cu unu făceam noi

C.

Un excelent volum de debut în poezie este Anonimul florentin/ The Anonymus Florentine (Biscara, 2021, Cuvânt înainte de Paula Romanescu și Postfaţă de Dan Ioan Marta) de Nicolae Florentin Streche. Volum de debut, dar al unui autor matur, care tocmai a împlinit zilele trecure 40 de ani, cea mai frumoasă vîrstă rotundă a unui bărbat, după cum îmi aduc aminte! La mulți ani și la fel de talentați. Volumul este clar al unui autor solid format și este bilingv. Cînd am văzut că traducerea aparține autorului am avut o strîngere de inimă. Dar m-am liniștit după lectură. Chiar sună pre englezește tocmită. De obicei, cînd poeții își traduc singuri poeziile se țin prea legați de origibal. Nu e cazul aici, poemele chiar primesc echivalențe credibile în engleză. (Liviu Antonesei)

https://infinituliubirii-artaconversatiei.blogspot.com/2020/05/infinitul-iubirii_16.html

https://regal-literar.ro/2022/02/01/lansare-anonimul-florentin-dosar-de-receptare/

ARTA CONVERSAȚÍEI XXI: O zi imperială

ARTA CONVERSAȚÍEI XXI: O zi imperială: M-a învățat adevăratul sens al vieții. Adevăratul sens al cuvântului „ artă “. Al cuvântului adevăr. M-a învățat să nu fac parte din tur...

Pentru o cutie cu vise

 Poetica celor cinci discursuri lirice probează Marea Poezie.

Fiecare idee transcende în sublim, gândurile pure strălucesc și le simți vibrația autentică, remarcabilă. Vocea lirică te urmărește după lectură, în emoția sensurilor ritmate interior, la modul impecabil. 

Nu mi-am imaginat că stările de infra-conștiință pot fi exprimate atât de fluent, într-un miraj liric genuin în care memoria poetică configurează simplitatea, farmecul vieții-paradis, venind dinspre cea mai dragă ființă care a existat vreodată pe pământ. 

Refigurând prin evocare, Gia Ramona Ionascu este o poetă talentată pe fiecare întindere lirică, în hermeneutica unei unice iubiri ce crește simbolic și după disparație.

Ești un miracol artistic, de care vom auzi multă vreme, Gia!

Sunt fericita ca te-am citit.

Stella Anghel

fluturii care mor

ploaia mi-a ucis fluturii
pe care-i desenasem pe geam
în așteptarea unui basm
prea strâmt
pentru o cutie cu vise.

bulinele lor
își mușcau ritmic buza de sus
înecându-se
în cercuri prea goale.

azi culorile plâng înfundat pe pervaz
un octombrie inutil
strivit de fereastra închisă.

când toamna plouă,
fluturii mei mor
în scrisori fără destinatar.

Gia Ramona Ionașu

acute

trec
lumini şi umbre
prin sita bătăilor de inimi.

mă înfioară
câte un zâmbet cald
ce mă ajunge din urmă
cu gheare de uliu.

duminica asta
sună a clopot spart
şi a rugăciuni arse
în vârf de munte.

caut cu ochii închiși
depărtarea
în care mirosul tău
s-a îngropat
pentru totdeauna.

m-ai învăţat
să iau zilele pe umeri
şi să nu le las jos
neînflorite.

şi azi fac la fel mamă,
chiar dacă e una
pe care aş face-o
una cu pământul.

Gia Ramona Ionașu

Ileana Vulpescu și Infinitul iubirii

Acum șapte ani. Dimineața. În așteptare...

Gustul infinitului

Carmen Huzum simte chemarea de a afla ce înseamnă gustul infinitului, în căutarea căruia pornește imperativ, având grijă să ceară cititorului să o urmeze, prin implicarea în drumul inițierii. În acest sens, în poemul „Doar astăzi“ își asumă dramatismul cunoașterii (prima strofă), căruia îi opune în strofa imediat următoare, zborul contemplativ înfășurat „în jurul frunții“ și asociat cu simbolul aspirației universale (imaginea morilor de vânt). Soluția profană este evitată în această inițiere (strofa a treia). Gustul infinitului, atins și temporar, aduce satisfacția unui catharsis premeditat, în finalul poemului. Frumos poem!

În „Eu-ceasornic“aflăm în forma poetica ce știm teoretic; ludicul are o existență permanentă în literatura lumii, diacronic și sincronic.

Carmen Huzum îl realizează grațios și adaugă o componentă proprie în imaginea copacului devenit adăpost spiritual. Și atunci, observăm cum poemul are și valorile unei arte poetice. 

Celelalte poeme atrag prin imagini reușite, dar fragmentarismul dislocă unitatea textelor.

Succes Carmen, ai de spus ceva lumii!

Stella Anghel

Difuz

Carmen Ștefania Matei aduce câteva noutăți în lirismul formelor pe care le ia ideea poetică. Ne propune două dimensiuni lirice; Timpul și Culoarea, acordându-le în câteva clipe de grație, semnificații de ordin reflexiv. Parfumul timpului ia forma rememorării fericirii (Sub umbra trecutelor fericiri). Timpul trăirii clipei are puterea de a modifica structural esența iubirii ce trece într-o existența vegetală („flori“) Toamna („Printre frunze“) este concepută ca un răsfăț sensibil în registrul stilistic al senzațiilor (culoare) și al spiritualizării („gând“„cioburi de secunde“). Este delicatețe în versuri și uneori aceasta este și estetica atunci când observi că se strecoara fragil gustul transcendenței ce ia forma opoziției cer-pământ.

Poemul „Anotimpuri“ este un carnaval spiritual al anotimpurilor, cu farmec simplu, dar cuceritor prin sinceritate și limbaj intuitiv.

Poemul „(De)colorat“ este mai puțin reușit, iar „Difuz“ este o încercare pe tema cunoașterii ce vine din lumină. E grea tema pentru că lirica are modele majore și atunci pare epigonic.

Succes Carmen, cred în talentul tău.

Stella Anghel

Fericită... cu motiv

Stella Anghel:

Poemele „Vis pierdut“ și „Ploile“ au tensiunea lirică și forma expresie ce le asigură un loc meritat în antologie.

Revin. Am omis poemul „Lumini și Umbre“.

I am sorry! O stampă perfectă, excelentă!

Felicitări, Ioana!

Daniel Vorona:

Ioana Voicilă eşti cam fericită pentru situaţia în care te afli! 

Publicabil poemul „ploile“ şi poemul „azi sunt fericită fără motiv“! Eşti bibliotecar, nu vânător de fluturi!

Recomandare: învaţă să „trăieşti“printre cărţi, nu doar să locuieşti printre ele!

Infinitul iubirii

Versuri pline de noblețe autentică (Tinerii) în care emoția discursului amintește de invocațiile lui Alberto Segismundo. Asocierile lingvistice definesc originalitatea expresiei. Structura de adâncime dezvăluie aptitudinea de a utiliza limbajul într-o lege a scrisului viabilă, cu tendințe de orgoliu-manifest al unei generații (Nu scriu poezii).

Din ce am citit astă seară, aș putea să-l fericesc pe Ion Simuț (care se temea în România literară, că bate vânt de poezie minoră în literatura română), spunându-i că tinerii din această seară sunt creatori care se feresc de poezia „la modă“, gen XGeneration, Soft Generation, Punk&Hackers.

Pentru Streche Nicolae Florentin motivul este simplu; neomodernismul lui Nichita. Aș pleda și pentru selectarea textului „Lui Nichita“, deoarece este reușit, iar influența marelui poet este de acceptat, atâta vreme cât ține de tehnica palimpsestului.

Felicitări, Florentin! Ești poet, ai misiunea să scrii la nesfârșit și, poate accepți ca, în calitate de mentor spiritual, ELI să propună un pseudonim deosebit. 

Pe când un astfel de botez onomastic la Arta Conversației?!

Stella Anghel

https://regal-literar.ro/2022/02/01/lansare-anonimul-florentin-dosar-de-receptare/

Virtuți stilistice

De la Melania Grozavu aș reține pentru antologie poezia „Am dispărut dintre rânduri“. Aici, fuga de confesiune înseamnă eludarea fiorului ce vibrează și aprobarea surâsului. Cu alte cuvinte, poezia ține de universul căruia îi dăm ființă.

Originală idee. Suspendarea comunicării are ca urmare întoarcerea în sine, îmbogățirea acestei lumi, nu sărăcirea de sensuri. Sentința gravă din ultima strofă, este o solemnă și dramatică resemnare, exprimată prin virtuți stilistice.

Textele 2 și 5 ar fi foarte reușite, dacă ar suporta o revenire pe text. Ultimul dintre acestea este chiar interesant prin ludicul grav al iubirii pierdute și prin spațiul inedit.

Scuze pentru fragmentarea interventiei mele, dar internetul îmi joacă feste la ora aceasta.

Stella Anghel

Ritualul vântului

Poeziile au vibrație hieratică, un farmec elegiac, limbajul spiritualizat. 

Mihaela Maria propune metamorfoze pe care le efectuează prin ritualuri serafice. 

Este interesant ritualul vântului, dar aș pleda pentru cel din poezia „Ecoul Iubirii“, unde semnele mitologice cresc în atelierele îngerilor capabili să desăvârșească lucrarea sacrului.

În poeziile 3 și 4 simbolurile se înmulțesc în imagini sensibile.

Și-ar găsi loc în antologie și aceste texte.

Stella Anghel

Vibrații autentice

Ecaterina Șerban ne oferă cinci construcții lirice cu vibrații autentice. 

Sensibiltatea poetei este rodul unde predispoziții afective în care poezia înseamnă salvarea Omului, a condiției și a conștiinței sale. 

Impresionează poeziile „Sunt Om“, „Tu ești“ și „Stelele curg“ în care eul se purifică până și în inima detaliilor. 

În „Stelele curg“, spațiul imaginar și metafizica sunt reușite sigure. 

Am exclus „Te aștept“, pentru că este prea aproape de poezia cu același titlu, scrisă de Geo Dumitrescu. Poate că Ecaterina nici nu a citit aceasta poezie, dar uneori se întâmplă... 

Felicitări, din inima-mi obiectivă.

Stella Anghel

Viziuni

Când vii din patria spirituală a lui Mallarme sau a lui Rimbaud, este necesar să știi să te delimitezi de spațiul acestora, ca să descoperi cu adevărat viziunea lui George Safir. 

George Safir este valoros prin codul prozodic complex. Cunoaște reguli metrice, sintaxa ritmică, funcțiile fonice, mărci specifice pe care mizează spre a obține sursa plăcerii estetice. Nu sunt sigură dacă ar fi bine să i se recomande spiritualizarea sensurilor și a limbajului, în locul politeții mătăsoase, discrete, cavalerești.

În literatura actuală, George Safir ar avea una din două șanse; pe

de-o parte, să unească lirismul formal cu dimensiunea spiritual-metafizică, pe de altă parte, să rămână cantonierul modern, „cantiga de amigo“, cântând o vârstă lacomă de poveri, statornică până și în fragilitatea ei, greșelilor inerente iubirii grațioase. 

Poeziile „Și toamna printesa...“ și „Pe trupul tău ....“ sunt reușite reale. 

Felicitări!

Stella Anghel

Girul consacrării

Gina Zaharia mă impresionează prin totala evidentă poetică a textelor prezentate. 

E greu să găsești câteva versuri non-poetice. Lectura ne avertizează spontan că ne aflăm în fața unei creații izbitor de frumoase și originale, că se merită să citești munți de volume comune, fiindcă, într-o zi vei descoperi un miracol, un fenomen literar. 

Gina Zaharia scrie o poezie mistuitoare, pe care o citești pe nerăsuflate; nu trebuie să scormonești cuvintele, când ele își relevă naturalețea, gândul pur, mireasma inspirației, distilată în rafinamentul limbajului. 

La citirea versurilor, am retrăit senzația pe care am avut-o când am participat la cenaclurile literare în care citea Îngerul blond, Nichita. 

Respirația lirismului din cele cinci poeme este de o incontestabilă valoare. 

Voi avea insomnii în această noapte, fiindcă aș dori să scriu o cronică literară despre această revelație, dar unitatea structurilor lirice este atât de profundă și mi-e teamă să nu destram farmecul lor. 

Gina Zaharia amintește poetic, ceea ce alții refuză să cunoască în instanțele lirice; poetul nu are biografie, propria lui operă este biografie. Și biografia poetică a Ginei Zaharia poartă girul consacrării. Totul depinde de ea. 

Felicitări, Gina Zaharia!

Stella Anghel

Ritualul iubirii

Poemul „Visul unei nopți de iarnă“ merită să aibă cititorii cunoscuți pentru

goana lor după autenticitatea fenomenului liric. Poți să citești scormonitor fiecare vers în care „preparativele“ scenariului erotic vor izbucni în clamări patetice, sublime. Citești poezia și poemul devine o muzică rătăcită în carne, de parcă statuile din muzeele lumii ar imagina o paradă a frumuseții sânilor. Dincolo de tema iubirii, putem identifica poezia ca artă poetică, amanta ideală care își etalează adorațiile în ritualul iubirii. Sânul-receptacul, Sânul-efigie – unitatea dintre intuiție și expresie, țâșnire totală a vieții ce nu-și dorește mântuirea.

Poemul „E prea târziu“ rezistă oricărei analize pe tema eșecului iubirii. Nu mai vorbesc de valoroasa transfigurare poetică.

Ești Poetă în Adevărutul Sens al Cuvântului. Nu știu de unde vii, nu știu cine ești, dar am aflat atât de multe despre tine citindu-te, încât te rog să nu te oprești din scris. Poezia feminină are puține nume consacrate. La masa naturii locurile sunt numărate  – se știe sentința – dar tu, Diana Vinturici, poți ocupa unul din ele. Felicitări! 

Stella Anghel

Simfonia neterminată a unei iubiri

Dacă Jeffery Deaver dă un sens nou termenului „colecționar“ (Colecționarul de oase), Ioana Burghel vine cu o altă noutate provocatoare („Colectionar de orice“). Dezamăgirile „îndosariate“ liric în „anticariatul de noapte“, se multiplică în detrimentul „tristeților mincinoase“ și al „iubirilor“. Autoarea își asumă răspunderea directă a unui mesaj patetic, în care ingenuul, nonșalanța se constiuie într-o idealitate morală. („Sunt un om bun“). Limbajul apelează la simplitate din dorința de a reflecta supremația existențial-etică. Altfel, nu văd de ce s-ar reveni cu versul amintit mai devreme...

„Agonie“este un discurs poetic original. Atmosfera lirica, disoluția lumii interioare (de regulă, universul exterior stă sub semnul descompunerii) se cantonează frumos în solitudine temporară, în secundele de „însingurare“. Limbajul rafinat mărește valoarea poemului. 

„Umbra“ este o reușită în idee și expresie... Am admirat simfonia neterminată a unei iubiri. Poți descoperi complexitatea temei, imagini poetice unduitoare, ascunzând clocotul complex al iubirii. Este aici ceva din liricul efect de „Loreley“, un timbru personal în filtrarea estetică a emoției. Titlurile amintite își găsesc locul meritat în antologie și Ioana Burghel trebuie să scrie și să ne invite să ne scriem și noi nume pe aripile anticariatului de noapte. Felicitări!

Stella Anghel