Carmen Ștefania Matei aduce câteva noutăți în lirismul
formelor pe care le ia ideea poetică. Ne propune două dimensiuni lirice; Timpul
și Culoarea, acordându-le în câteva clipe de grație, semnificații de ordin
reflexiv. Parfumul timpului ia forma rememorării fericirii (Sub umbra trecutelor
fericiri). Timpul trăirii clipei are puterea de a modifica structural esența iubirii
ce trece într-o existența vegetală („flori“) Toamna („Printre frunze“) este
concepută ca un răsfăț sensibil în registrul stilistic al senzațiilor (culoare)
și al spiritualizării („gând“„cioburi de secunde“). Este delicatețe în versuri
și uneori aceasta este și estetica atunci când observi că se strecoara fragil
gustul transcendenței ce ia forma opoziției cer-pământ.
Poemul „Anotimpuri“
este un carnaval spiritual al anotimpurilor, cu farmec simplu, dar cuceritor
prin sinceritate și limbaj intuitiv.
Poemul „(De)colorat“ este
mai puțin reușit, iar „Difuz“ este o încercare pe tema cunoașterii ce
vine din lumină. E grea tema pentru că lirica are modele majore și atunci pare
epigonic.
Succes Carmen,
cred în talentul tău.
