... fără să înțeleg această furie absurdă, și ploile în opoziție cu iarna,
și lumina fără putere, ca și cum o toamnă
nesfârșită ar domni peste grădini
cu greutate, fără s-o audă.
Doar o visez. La fel de solemnă.
Și demnitatea care i s-a cuibărit în trup. Și fala,
și maiestatea impunătoare.
Și cântecul ei trist până la capăt
Chiar dacă viața, ploaia și norii nu țineau pasul
cu ea
amintirile ei fragile, rezervele ei simple,
nicidecum luxoase,
i-au redat putere și curaj.
Uneori i se
părea că Dumnezeu și lumea o uitaseră.
MB: „Nu l-ar putea lua Municipalitatea, direct?“
IB, mai inspirată, mi-a propus să-l iau eu.
Sau cei 4349 membri Arta conversației.
Totul s-ar termina în liniște și în chip fericit.
Mai ales discret. Fără firme intermediare. Fără publicitate.
Fără acest divertisment „cool“ printre
locuri rare și rime agile.
Ne-a lăsat dragostea în palmă, iar noi am murit-o a
doua oară.
Vechi cicatrici ca picăturile de ploaie pe genunchi
și glezne –
cicatrici ce o despart de cei care n-au apărut
niciodată în duminicile de ieri,
pe care le-a iubit și în care a crezut
pentru că au însemnat totul.
Fie și aripi pentru încă un centimetru de viață
într-un curcubeu,
când și când,
zâmbind
Eli Gîlcescu
7 dec. 21 (aproape 7 luni in memoriam)
