Gia Ramona Ionaşu și Infinitul Iubirii

fluturii care mor

ploaia mi-a ucis fluturii
pe care-i desenasem pe geam
în așteptarea unui basm
prea strâmt
pentru o cutie cu vise.

bulinele lor
își mușcau ritmic buza de sus
înecându-se
în cercuri prea goale.

azi culorile plâng înfundat pe pervaz
un octombrie inutil
strivit de fereastra închisă.

când toamna plouă,
fluturii mei mor
în scrisori fără destinatar.

acute

trec
lumini şi umbre
prin sita bătăilor de inimi.

mă înfioara
câte un zâmbet cald
ce mă ajunge din urmă
cu gheare de uliu.

duminica asta
sună a clopot spart
şi a rugăciuni arse
în vârf de munte.

caut cu ochii închiși
depărtarea
în care mirosul tău
s-a îngropat
pentru totdeauna.

m-ai învăţat
să iau zilele pe umeri
şi să nu le las jos
neînflorite.

şi azi fac la fel mamă,
chiar dacă e una
pe care aş face-o
una cu pământul.

Poetica celor cinci discursuri lirice probează Marea Poezie.Fiecare idee transcende în sublim, gândurile pure strălucesc și le simți vibrația autentică, remarcabilă. Vocea lirică te urmărește după lectură, în emoția sensurilor ritmate interior, la modul impecabil. Nu mi-am imaginat că stările de infra-conștiință pot fi exprimate atât de fluent, într-un miraj liric genuin în care memoria poetică configurează simplitatea, farmecul vieții-paradis, venind dinspre cea mai dragă ființă care a existat vreodată pe pământ. Refigurând prin evocare, Gia Ramona Ionascu este o poetă talentată pe fiecare întindere lirică, în hermeneutica unei unice iubiri ce crește simbolic și după disparație. 

Ești un miracol artistic, de care vom auzi multă vreme, Gia!

Sunt fericită că te-am citit.

Stella Anghel

Paşi spre infinitul iubirii

     Unii oameni reuşesc să îmbunătăţească imaginea poetului, să-l înscrie pe orbită, să-i redea încrederea, să-i rămână întipărit în minte, timp îndelungat, doar exersând. Dar când aceasta provine din surse avizate, când există argument, atunci, pelicula fotografică poartă semnătura calităţii din mâna celui care a fotografiat-o. Este singurul mod de a acţiona flexibil şi creativ... Este singura cale de a asculta şi a ne bucura de muzica care nu dezamăgeşte niciodată - încrederea.  
         Este acea muzică care nu ne lasă de izbelişte; este cea care ne oferă un dans minunat, delicat, cu persoane de încredere, hotărâte să ţină ritmul, să iuţească pasul, să interpreteze aceeaşi melodie - iubirea; să se armonizeze, producând ceva înălţător, ceva trainic, ceva valoros...
      Maratonul iubirii spre infinit este greu şi nu toţi vor putea trece linia de sosire... Am formulat principii, am ridicat ştacheta, şi trebuie să ne antrenăm... Este un joc sau un test, o altfel de lecţie de viaţă... Mulţumesc celor care au rămas în aceeaşi barcă..., poate că nu pentru mult timp, înscriindu-se, cât de curând, în cel mai frumos zbor al iubirii, spre infinitul ei, prin poezie...

INFINITUL IUBIRII - Ecaterina Şerban

Pentru Antologie
poeme revizuite ...Vreau doar să punctez faptul că am postat aceste poeme, ca fiind încă nepublicate în revista” Rapsodia ”în care pulblic lunar de doi ani și jumătate sau în revista ”Lohanul” de la Iasi cu care colaborez, sau crescute ca cele mai bune realizări de creații ale cenaclului nostru ”George Topârceanu” din Sibiu și nu numai în antologia ”Piramida Sufletului în care vor mai fi și anul acesta câteva din poemele mele.
Cu respect pentru jurați, poate nu am ales din multitudinea poamlor pe cele mai reprezentative, dar până de Crăciun mi-am propus să pot scoate al doilea volum de versuri din ”Jurnalul unei Metafore”.
Cu mulțumiri tuturor pentru popas și ciutire și evident pentru aprecieri
vă îmbrățișează ”Metafora”...

1. Sunt Om

Ce s-a activat în vis
când m-am îmbrăcat planetă?
Respir pământ amestecat cu apă
cresc pomi ce-și înfig în carnea mea 
adânci rădăcini.
Un tremur ușor
îl simt vibrând sub pleoape,
ticăit se-aude din ceasul bunicii…
Sunt planetă!
Nu știu dacă să mă bucur
sau să plâng?
Orbitez în jurul alteia mai mari.
Se-nvârte caruselul, rotindu-mă 
și pe mine…
Din fuga de-ntuneric,
văd păianjenul ce țese
plasa lui, tăcută, enigmatică 
și neagră…ochi cu deschidere spre mine.
Se rotește mingea de foc,
arunc un plin în poarta ta de gânduri.
Plasa cântă cu glas de sirenă,
mă-ndeamnă s-o privesc, s-o ating…
Rotesc ochii spre altă dimensiune.
Scap de plasa turbion.
Destin se numește plasa ta
sau iluzie de viață?
Pentru a găsi răspunsul
revin la straiul de om.
Emisfera dreaptă
mă aștepta cuminte și răbdătoare,
mă ia în brațe !
Sunt iubită!
Sunt Om și mi-e de-ajuns!

2. Tu ești?

Ce tot cauți rătăcind
pe alei colaterale, aiurea,
când știi unde vrei s-ajungi?
Auzi cum gândul tău devine
tot mai vocal în cuvinte?
Zbor de păsări
fulgerând văzduhul
orbite apoi de propria lumină…
Neștiutul devine apoi știut.
Se mai poartă,
experiența de fluture de noapte
atras de becul aprins în iluzie.
Arde și orbește
după ce a fost atins…
Te dezbraci apoi de zâmbetul politicos
buza desenează o grimasă.
Te scanează noua eră,
te subțiezi
te rarefiezi
îți cauți disperat ființa
într-o mare de unde fluide.
Abia mai pâlpâie o mică lumânare
în lada vieților trecute!
Ai dosit acolo, toate rufele murdare
Iar sângele curs din neiubire 
pătează mâinile alungite de timp.
ai ucis iubiri încă netrăite!
M-e milă sau lehamite?
Confuzie – rotitoare oglindă!
Tu ești?

3. Te aștept

Te aștept iubire parcă de veacuri…
ce-aștept până devin așteptarea.
Te aștept!
să vii în clipa mea,
când desenez
contururi în cuvântul întrupat
la margini de nopți albe.
Te-aștept…
să nu mai sângerăm apusul
cu mâinile în spini.
Așteaptă-mă și tu,
la aceeași margine de timp
unde oasele noastre deja se văd albind
doar după linia de orizont!
Materia peste noi,
va curge în rotire,
din lumina acum neclară
se vor revărsa iubirile-ancestrale.
Frunțile noastre
se vor apropia din alte ceruri
devenind tangente în același punct.
Aerul subțire dintre buze,
uimit va arde-n flacăra sacră.
Gândurile sudate de-un sărut
să graviteze libere
picuri de lumină,
pe-altarul cerului Poezie.
De nu-mi mai poți fii răsărit
Aștept să-mi fii amurg!
Aștept…

4. Stelele curg

Știi iubite,
atunci 
când nu ești lângă mine,
se-ntâmplă
ca toate stelele să curgă
în noaptea grea,
Abită de insomnie.
Curg ca apa,
de sub o streașină de tâmplă.
Și-atunci când stelele curg
cerul își caută echilibrul.
Se tot rotește-n punctul lui Arhimede
și disperat își caută soarele
în timpul cu pleoapele închise.
Atunci când stelele curg,
nici tu, nici eu,
nu vom mai aștepta un mâine
Să prindem visul împreună.
Arcuș și coarde
ne vor lua singure de mână,
iar orchestra
cântă cu încinse viori
sub arcușul unui Unu,
iubirea infinită
venită din Iubire…

5. Rolul

De ce te aflu mereu
doar în cântările profane,
unde doar tu și eu
pictăm cu inima, sfinte icoane?
Găsisem un talant odat...
pe care lăam sădit cu tine
sub pom de măr curat
cântau musici divine.
Era, în muguri ce pocneau,
în soarele de primăvară,
parfumuri roze aruncau
din interior, înspre afară.
Semințele crescut-au în poem
cuvinte simple, din drojdia de lut.
Întoarce fila vieții, ca îndemn
să poți fi iubirea de-nceput.
Acuma-s singurul solist
tot al cântărilor profane,
cu fața plânsă-n suflet trist,
pictez din când în când icoane...

INFINITUL IUBIRII - Ionel Cretu

1. Te caut

De n-ai fi tu, s-ar duce dorul
în căutarea ta, pribeag,
urmând inform, enorm, calvarul,
rostogolire fără cheag!

Dar cum tu eşti, cum tu exişti
şi patima-i văpaie vie,
că nu-i în van, de vânt morişti,
mi-o dovedeşti,… dar şi eu, ţie!

Atac de panică, e drept, aveam,
un junghi, ca un cuţit, de stress;
mă întrebam: castel mai am?
Căci gândul rău îmi tot da ghes.

Şi mă pişcam atunci, să mă trezesc,
gonind acel venin, gândul cel rău,
te sărutam ca să te regăsesc,
castelul meu, cu tot nectarul tău!
2. DEZNĂDEJDE

Melancolie, 
cruce de carton;
rumeguş presat, 
cu sacrificii mute.

Agasante sedimente,
refulate,
spectru invizibil, 
agăţat de luna plină pe cerul chel,
fileu, înglobând cristale primordiale.

Aparent efemeră,
pânză a acelor de suspin,
cu miros dulce-amar de pelin,
prinde în mreje muntele suspinului benevol,
înfipt în matca tinitusului sâcâitor,
fără motivaţie, 
învartit în cercul gândului.

Pecete ascunsă-n calota galbenă,
cearcăn viu violet de nălucă,
tălpi umede, transpiraţii refrigerate şi imobile.

Despicare a firului de nisip din zidul nedefinit, 
atârnă atingând creştetul,
lăsând urma festinului sleită
în farfuria surghiunului autoimpus.

Captivă,
în neînţelegerea de efort;

porţi ferecate, prin care doar ele ţipa.

~ Creţu Ionel ~ 02. oct. 2012 ~

3. Fântâna

Irizări stacojii
chip verde, adumbrind,
ochi incercănat, privind ajunsul azur
unde un înger adună legând insule pustii,
uscate-n cuprins;

doar dacă scapă vreuna spre izvor,
o vei putea pătrunde cu apa ta vie...

~ Creţu Ionel ~ 22 sept. 2012 ~ 

4. Banca din parc

O, de-ar povesti, banca din parc!
O, de-ar putea umbla în povestea ei!

Soarta a hărăzit-o cu rădăcini în iubire.
Ea geme neauzit; suspină poezie.
CV-ul ei , CD-ul ei, 
placă de gramofon, scrijelită-n pasiuni.

A dospit iubirea; 
crudul hun dospea carnea,
uscând-o-n sarea calului înfocat,
batut de foamea şi soarele stepelor arse.

Banca din parc, cal de bătaie,
altar, unde s-au cucerit şi dospit iubiri.
Braţele ei nevăzute,
împletind voinţe şi gânduri,
modelează melanjul dragostei.

Banca din parc ,
arhivă jupuită, 
cartotecă cu suspine şi lacrimi, 
oferă lustrul ei, 
conservând iubire; 
eterna iubire. 

~ Creţu Ionel ~ 13 oct. 2012 ~

5. COPLEŞIRE

Vorbe-amare,
timpul desparţirii, nu aşteaptă;
el vine, şi ucide, mă lunecă în jos.

O mâna de colb, 
viaţă răvaşită,
cu vină în calea ursitei.

Iubito, chinul tău mă frânge!
Tristeţea din ochii muriţi,
tăul oboselii tale, sfarşeala ta amară.

Te-a copleşit a mea povară,
te-a copleşit patima mea,
văpaia mea, chiar umbra mea!

Şoaptele mele te-au pârjolit,
din gura mea izvorând torente!

Deodată, zbor de păpădie,
plecarea mea te va ului,
răsunându-ţi în timpane 
ecoul paşilor mei,
memorie în caldarâm !

Aceasta va fi imensa ta povară!

~ Creţu Ionel ~ 10 oct. 2012~

INFINITUL IUBIRII - Mihaela Meravei

1. Femeie a mării pledez nevinovată 

când zorii îmi acoperă sânii cu raze violet

și-mi inundă cu sare plămânii
prin trupul chircit la margini de singurătate
cu vene îngustate până la albastru
tresare viața

cânt foșnetul valului
alge împletesc prin păr
de glezne agăț perle
culese din nemurirea scoicilor
construind castele de nisip
mă simt unică

femeie a mării
slobozesc pescăruși la fiecare expirație
adun în cuvinte frumusețea ei
dăruindu-mă ție sunt nevinovată.
Mihaela Meravei

2. focul sacru

împreună l-am descoperit
într-un alt rai
ardea infernul în flacăra lui sacră
cotropiți ne-am despletit anotimpurile
până când am rătăcit siberii
prin păduri de arțar
și întrebările ni s-au făcut vreascuri

pe trup îți desenai cărări
convins că voi putea întreține
mocnitul jar
timpul însă m-am ofilit
prea singură să pot descâlci
pânzele de păianjen

iarna polară ne-a surprins
dezbrăcați de cuvinte
tu tremurai indecis
eu copil cuminte
de atâta drum și căutări
ardeam
Mihaela Meravei

3. până la nașterea primului cuvânt

dacă tac nu însemnă că am uitat cum se pictează un curcubeu
între două picături de suflet ale aceluiași cer
sau că nu simt fiecare val cum biciuie pământul
secătuit de atâta roșu
mă străduiesc să nu aud vântul urlând ca un husky
părăsit la minus... grade celsius

până la nașterea primului cuvânt
număr literele răspândite în gânduri și tac
știu că viața nu începe cu noi dar vezi
porumbeii zboară numai cu două aripi
una de la tine
stânga din inima mea
Mihaela Meravei

4. vis fără de moarte și iubire fără bătrânețe

îmi este dor de noi îmbrățișați în cuvinte
tremurând la fiecare atingere a sufletului,
acel sentiment care țâșnea din vintre
dulce amărui deopotrivă,
miere de pădure stoarsă din dorințe neînțelese
reflectate în emoții inexplicabile,

îmi este dor de trăirea aceea dincolo de frontiere
când uitam cine suntem și ne aruncam în valea suspinelor
chiar dacă știam că zborul dăunează grav sănătății,
nu ne legam șapte corzi de siguranță
să ne ștranguleze inima, trupul, mintea,
încrezători în vise fără de moarte și iubiri fără bătrânețe zburam.
Mihaela Meravei

6. cu ochiul inimii deschis

privesc locul de unde te-ai rupt
vlăstar crescut din suflet
desprins de trup
te-a sfâșiat furtuna sentimentelor
ciungă de tine am devenit și tu un rug

ceața învăluie spirală
și gândul ce se ascunde prin ițele negării
și inima rămasă prizonieră în turnul de fildeș
cu ochiul deschis la urma ta iubire
Mihaela Meravei

Toate poemele fac parte din următorul volum de versuri “Simțuri elementare”, scris în timpul anului 2012. Ele au fost afișate pe site-uri literare, însă nu au fost publicate paper. Dacă pot face parte din antologie în această formă va fi o bucurie pentru mine. Am renunțat la poemul “infinit” pentru că este deja publicat. Neștiind condițiile exacte pentru această Antologie, l-am propus la prima selecție. Vă mulțumesc cu prietenie.

INFINITUL IUBIRII - ST. JOHN

Revenire cu cele 5 oferte de poezie revazute temeinic ...

1. Invitaţie 
I. (... să-mi fac curaj)

dă-mi voie să fiu
bun şi gentil cu tine;
să-mi fac mult curaj
şi să devin magician.

să plonjăm împreună,
în imensitatea lumii,
iar întregul Univers,
să-l cercetăm în doi.

pe-o tavă de argint,
luminînd dimineaţa,
vreau să-ţi servesc
raze şi stropi de rouă.

la amiază, ceva uşor,
un soare ca o pizza,
galbenă şi strălucitoare,
să te umple de căldură.

seara, gustă simbolic,
o feliuţă de lună, cu
câteva steluţe palide,
în bol, albastru de Prusia.

alimentaţia raţională,
te va face energică şi
cu chef de umblătură,
aşa că te invit în eter ...

înainte de asta însă,
îţi las ţie să descoperi,
avid, ce însemnă focul, 
apa, pământul şi aerul.

II. (... femeii de lângă)
hai atinge-mă!
n'are rost să
stăm ca doi
bolovani inerţi.

hai simte-mă!
formele mele, 
chiar şi imperfecte, 
te pot complementa.

hai vorbeşte-mi!
jocul de-a surdo-
mutismul e tâmpit.
lasă ideile să curgă!

hai iubeşte-mă!
fluidele să-şi verifice
legile de transfer
între noi, comunicanţii.

ori, de n-ai chemarea
pentru ceva mai bun,
urăşte-mă cu patimă,
căci e parte din viaţă.
____________________

2. Spirala noastră.

gasteropod uriaş,
ticăind din antene,
alunecă timpul
şi noi călare pe el.

mirosuri lipicioase,
îmi atrăgeau eul 
în golul din tine,
ca apoi, ensemble,
în mişcări unduite, 
şi uşor sacadate,
să ne prăbuşim
în hăul gurii lumeşti.

florile, păsările,
soarele, ploaia, 
şi îngerii morţii,
se.opriseră în loc,
să ne admire
măreţia căderii,
s'o imortalizeze
în fotări în sepia.

dar noua nu ne păsa;
păşisem de mult pragul
ce poate fi inmarmurit,
doar o singură dată ...
______________________

3. Podul 
(lui Sunshine de ziua ei)

deşi se sprijinea doar
pe sufletele noastre,
podul acestei iubiri,
se vroia un pod solid,
se vroia peste Atlantic,
se vroia indestructibil !

cu încrederea copiilor
bine plecaţi de'acasa,
ţopăiam vioi, în mijlocul
arcului ca un curcubeu,
ne sărutam şi ne iubeam,
în pofida fragilităţii lui ...

ne plimbam de-a pietonii,
ce trec paralel, indiferenţi
unul faţă de umbra celuilalt,
pe părţi şi'n sensuri opuse,
prefăcându-l neobservabil,
c'apoi brusc, să'l descopere.

ne formulam şi de'a piloţii,
ce produc ciocniri asimilante
si caramboluri demolatoare
şi-apoi caută îndelungat
componente de reconstrucţie
şi-şi compătimesc stricăciunile.

ne murmuram de'a şoptitorii
ce şuieră razelor de soare,
cum să-si modeleze lumina,
ca să-şi găseasca destinaţia,
cât mai precis şi mai exploziv,
în sufletele nostre geamăne !

ne jucam si de'a Dumnezeu,
pretinzând că ne ştim soarta,
sau c-am avea capabilitatea,
de a ne remodela destinele,
conform visele noastre intime
sau după cele ale celuilalt.

şi în secret, mai presus de tot,
ne rugam fierbinte, la întregul
credinţei din sufletele noastre,
ca acestea să reziste neostoit,
cu podul geamăn, asemenea
unui curcubeu veşnic iluminat !
___________________________

4. De'a baba oarba

aştept cam de-o viaţă,
bine cuibărit în zona-mi
de comfort relativ scăzut,
măcar o singură mângâiere,
din partea lumii absente ...

şi iată cum, încet, încet,
şi aproape telescopic,
mâna'mi iese din mine
şi se îndreaptă nesigură,
către oriunde ai putea fi tu.

tactilitatea degetelor,
trage energic după ea 
toate celelalte simţuri,
exacerbate de potenţialul 
unei mirabolante întâlniri.

în final, detectează golul
locului în care ai fost tu,
din locul în care poate crezi
că mai eşti încă şi se întorce
spăşită la starea anterioară. 

... încă o întâlnire ratată,
încă o mângâiere neoferita,
încă un exerciţiu în pustiu
şi'un set de vise spulberate,
ce-mi ofilesc sociabilitatea. 
________________________

5. De mână ...

Maxima siguranţă 
am simţit-o atunci 
când părinţii mei 
mă ţineau de mână;
la început amândoi, 
apoi pe rând, cite unul.

La sfârşit, într-un târziu, 
i-am ţinut eu de mână, 
pe fiecare, tot pe rând, 
pentru ultima oară, 
în atingere de amintire.

Acum, mă bucur că tu 
exişti în viaţa mea 
şi caraghios adolescentin, 
ne ţinem strîns de mână, 
ca doi şcolari îndrăgostiţi.

Noroc că'n oraşul nostru, 
acest obicei romantic, 
se mai poartă ocazional
si putem ascunde virsta,
in gesturi necaracteristice.

Evit desigur întrebarea, 
dacă la strângerea finală 
de mână, aceea de adio, 
mă vei ţine tu de mână. 
sau dacă o voi face eu !?

Sigur însă, vor fi acolo
copii noştrii, pentru noi...
_______________________
s+. John