octombrie 17, 2012

La porțile darului



"Daniel Vorona este unul dintre poeţii care nu se grăbesc să-şi publice textele. Pe de altă parte, Daniel Vorona (Iacob, în cartea de identitate) s-a dedicat editării revistei de poezie „Vama literară”, care apare de ani şi ani, pe spezele sale, şi, de peste doi ani, organizează, săptămână de săptămână, la „Boema 33” (cum este numit restaurantul din apropierea Muzeului Literaturii Române din Bucureşti), şi, tot pe cont propriu, manifestări literar-muzicale - multe dintre ele de o foarte bună calitate. Având revistă şi „cenaclu” - şi, totodată, şi o fire de altruist -, Daniel Vorona promovează poeţi din toate generaţiile, fără a cere nimic în schimb, fapt ce contrastează cu momentele când este „un personaj” incomod." Mircea Bârșilă
Exista o similitudine... Aceleași gesturi izvorâte din imensa bunătate... Dar una bine conturată, și eu, la porțile ei... Potrivind cheia, am nimerit în brațele unui veritabil dialog ce se adresa rațiunii valorii... Se simțea noblețea, dar eram atât de preocupată de proiectul meu, de gândul de a-i smulge o promisiune... Am primit poezia lui... Îl citeam pentru prima oară... Mă simțeam rostogolită de cuvinte, izbită de valoarea poeziei, comparativ cu scepticile mele gânduri, atât de intime și curate... Deveneam ridicolă... Trăiam de mulă vreme fără lumina adevărată... Eram întreținută de artificii, cât mai multe trucuri de supraevaluare... Cei care puteau să ofere direcții, le-au înlocuit cu like-uri... De atâta liniște și împăcare (mă îndreptam spre ceva autentic), am ajuns direct în puful resemnării... Tolănită, la picioarele ei, așteptam să se umple coșulețul cu laude... Iar eu am crescut în darul de suflet, lăudând poetul...

Un comentariu:

  1. Am sperat în ceva cuminte, aproape de pământeni, aproape de firul ierbii... Dar, eu - piatră neșlefuită m-am simțit atrasă de strălucirea diamantului... M-am risipit cu gândul la o încercare de zidire, de reclădire, de această dată, pe verticală... Și atunci, poezia ar străluci, împreună cu șlefuitorul ei, ar prinde sens, ar exista dor și rugăciuni zidite, și pietre citite la lumina zilei de mâine, fără răutatea lor; doar iubire... Am citit, am scris, am învățat dspre un altfel de Poet, altfel de stil; iar eu, uimită atunci, dar și acum, de liniștea care se înalță, odată cu poezia care e la locul ei, „cu picioarele mai drepte decât dreptatea”, spre renașterea ei... Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere