Simfonia neterminată a unei iubiri

Dacă Jeffery Deaver dă un sens nou termenului „colecționar“ (Colecționarul de oase), Ioana Burghel vine cu o altă noutate provocatoare („Colectionar de orice“). Dezamăgirile „îndosariate“ liric în „anticariatul de noapte“, se multiplică în detrimentul „tristeților mincinoase“ și al „iubirilor“. Autoarea își asumă răspunderea directă a unui mesaj patetic, în care ingenuul, nonșalanța se constiuie într-o idealitate morală. („Sunt un om bun“). Limbajul apelează la simplitate din dorința de a reflecta supremația existențial-etică. Altfel, nu văd de ce s-ar reveni cu versul amintit mai devreme...

„Agonie“este un discurs poetic original. Atmosfera lirica, disoluția lumii interioare (de regulă, universul exterior stă sub semnul descompunerii) se cantonează frumos în solitudine temporară, în secundele de „însingurare“. Limbajul rafinat mărește valoarea poemului. 

„Umbra“ este o reușită în idee și expresie... Am admirat simfonia neterminată a unei iubiri. Poți descoperi complexitatea temei, imagini poetice unduitoare, ascunzând clocotul complex al iubirii. Este aici ceva din liricul efect de „Loreley“, un timbru personal în filtrarea estetică a emoției. Titlurile amintite își găsesc locul meritat în antologie și Ioana Burghel trebuie să scrie și să ne invite să ne scriem și noi nume pe aripile anticariatului de noapte. Felicitări!

Stella Anghel