Jocul imaginilor

Stella ANGHEL despre poezia Mihaelei ALDEA:

Citind textele postate, ai impresia că te afli în Alcatrazul conceput, în mod programat, ca o grădină a lui Epicur, acolo unde poeții se comportă ca și copiii; se consolează cu imagini din care înalță jocul lor plin de extaz, dar când un adult îi întreabă pe ce idee se bazează jocul, nu pot oferi un singur răspuns. Dar cine ar avea nevoie de un răspuns în toiul jocului? Așa se face că și cei care citesc poemul „temnița“, descoperă jocul imaginilor, dar rămân inconsecvenți în privința ideilor. Cu toate acestea, poemul are un final reușit, pentru care ar merita să fie încredințat tiparului. Abia acum înțelegi că, pornind de la titlul simbolic, autoarea versurilor exprimă derutanta iluzie a atingerii unui ideal, din postura de poet-peregrin. Poemul „paradox“ conține o arhictectură postmodernistă interesantă. Paradoxul este cristalizarea unui cod ce estompeaza mesajul printr-un amestec de imagini reunite în paradigma revenirii la realitate sau a „beției“ paradoxale. Tehnica este în ton cu cerințele curentului postmodernist și ne obligă la o lectură în cheie ontologică. Textul este populat cu detalii și ambiguități,  în mod voit expuse „pe tarabă“. Cred că perspectiva postmodernismului despre tema soliciată de către antologie, este asigurată aici. Cu poemul „când mă săruți“ autoarea ne convinge că are talent. Arhicunoscuta temă ia forme diferite, toate sugestive, pline de prospețime. Mihaela ALDEA are intiativa limbajului și a freneziei feminine. Textul mai are și poetica impresiei directe, a spontaneității, încât sărutul este etern ca în legendele Franței; „Ca n'est jamais  fini“. Frumos!Felicitări, Mihaela!!!

Ziua inefabilului absolut

Casa Universitarilor București

21 Mai 2014