Poemul „Visul unei
nopți de iarnă“ merită să aibă cititorii cunoscuți pentru
goana lor după
autenticitatea fenomenului liric. Poți să citești scormonitor fiecare vers în
care „preparativele“ scenariului erotic vor izbucni în clamări patetice,
sublime. Citești poezia și poemul devine o muzică rătăcită în carne, de parcă
statuile din muzeele lumii ar imagina o paradă a frumuseții sânilor. Dincolo de
tema iubirii, putem identifica poezia ca artă poetică, amanta ideală care își
etalează adorațiile în ritualul iubirii. Sânul-receptacul, Sânul-efigie –
unitatea dintre intuiție și expresie, țâșnire totală a vieții ce nu-și dorește
mântuirea.
Poemul „E prea
târziu“ rezistă oricărei analize pe tema eșecului iubirii. Nu mai vorbesc
de valoroasa transfigurare poetică.
Ești Poetă în
Adevărutul Sens al Cuvântului. Nu știu de unde vii, nu știu cine ești, dar am
aflat atât de multe despre tine citindu-te, încât te rog să nu te oprești din
scris. Poezia feminină are puține nume consacrate. La masa naturii locurile
sunt numărate – se știe sentința – dar
tu, Diana Vinturici, poți ocupa unul din ele. Felicitări!
Stella Anghel
