Carmen Huzum simte chemarea de a afla ce înseamnă
gustul infinitului, în căutarea căruia pornește imperativ, având grijă să ceară
cititorului să o urmeze, prin implicarea în drumul inițierii. În acest sens, în
poemul „Doar astăzi“ își asumă dramatismul cunoașterii
(prima strofă), căruia îi opune în strofa imediat următoare, zborul
contemplativ înfășurat „în jurul frunții“ și asociat cu simbolul aspirației universale
(imaginea morilor de vânt). Soluția profană este evitată în această inițiere (strofa
a treia). Gustul infinitului, atins și temporar, aduce satisfacția unui
catharsis premeditat, în finalul poemului. Frumos poem!
În „Eu-ceasornic“aflăm în forma poetica ce știm teoretic;
ludicul are o existență permanentă în literatura lumii, diacronic și sincronic.
Carmen Huzum îl realizează grațios și adaugă o
componentă proprie în imaginea copacului devenit adăpost spiritual. Și atunci,
observăm cum poemul are și valorile unei arte poetice.
Celelalte poeme atrag
prin imagini reușite, dar fragmentarismul dislocă unitatea textelor.
Succes Carmen, ai de
spus ceva lumii!
Stella Anghel
DAU
RăspundețiȘtergereDau
Mersul tău
Picioarelor mele,
Gând şchiopătat,
Ploii,
Destinul meu gir
Pe umeri pictat,
Tatălui,
Rostul meu şi al lumii
În altoi de pelin,
Genunchiului,
Haină de maci când mă-nchin,
Aripii
Pasăre cu ochii de foc,
Mie,
Niciunde un loc.
Carmen Huzum