joi, 1 noiembrie 2012

INFINITUL IUBIRII - Gheorghe Şerbănescu


1. Simboluri taine de-nceput

Simboluri taine de-nceput 
dorinţe întrupate în spaţiu şi fiinţă. 
Pentagrama cu șarm şi vrajă
încremenită într-o sublimă
atingere de boare. 
Privești adânc, îți este scris, 
pătrunzi prin iris în făgaș de vis, 
colinzi prin timp de ieri şi azi 
sau încă neatins.
E formă din linii şi culoare,
te-afunzi, accesul îl ai
să dormi pe el la infinit.
Te anină, încântat dorești să le atingi, 
te zbați între ispite și real.
Sunt arcade de subînţeles 
ce-și schimbă forma, 
devin mister, acoperite în sclipire. 

 Uimire!
Sunt ude, în lacrimi, doruri pururi, 
zile din calendar de când în om mijea
cuvinte de nectar din mezozoic.
Percepem nevăzutul din aștri și pământ, 
discernem vrute existențe 
simțim prin excelență.
- Cunoaşte neștiutul?
Silabe îngerești, amprente de iubire,
te încântă, par ireale 
sfârșind în mijlocul de pietate. 
Tu vrei să știi că-i locul unde 
ochii-ți pierzi în desfătare.
E rond de vis, adâncuri, 
e ascultarea celui ce-și caută 
dreptul la real, etern mister.
Prefigurând ispită în șirag de vise
contemplu maxim.
- Priveşte Afrodita! 
Extazu-i ireal, e visul în care vrei să mori, 
himera cea dorită de milenii.
Poartă în ea esenţa vieţii
îi aparţinem ei, celei eterne. 

22-08-2012 - revizuită 28-10-2012

2. Durere găzduită în altar 

Tu, te ridici din orizonturi vii 
sosită din lumi ascunse.
De pământ, de apă, de foc 
nu ești străină,
durere găzduită în altar.
Tu suflet neînvins,
materie în plâns
de lacrimi parasită.
Renasc!
Păcatul cel păgân 
l-ai transformat în ceară.
- Lumină vino tu,
topește îndată răul!
- Tu, renăscut
aievea pruncului curat
din orizonturi vii
culegător de slove
aduni cu grijă rima,
te uiți de-a lor tărâm
pământ și apă
cu forme ancestrale.
- Lumina mea!
- Creație, mă cheamă!
Pe lemn de cruce mă așază,
în pajiști de cuvinte
este al meu contur
iar sufletu-n iubire 
își spune ruga sa.
Rămâne-n veci cuvântul,
pământ și apă
din orizonturi triste 
pătrund în negura uitării
iar tu ramâi
altar de suflet în Destin. 

22-08-2012 - revizuită 28-10-2012 

3. Dincolo de departe

Un rând dintr-o poveste 
îmi este viața mea.
- Destin îți cer numai acum! 
- Tu, să mă uiți măcar o clipă veșnic,
de ar fi timp în lumea ta!
Acum sunt om în trup și suflet.
- Destin! La voia ta.
Mâine am să fiu o stea.
- Tu ce-ai să faci,
privești lumina mea?
Un cimitir de amintiri
le las aici cu tine,
iubirea o păstrez, sunt eu și ea.
Acum, ca suflete pereche
ce au suferit la poarta ta
hrăniți doar cu durere.
Mi-ai smuls iubita 
din rădăcina ei!
Pe mine m-ai zdrobit!
- Tu uneltești cu moartea?
- Rămâi în lumea ta.
Desprinși doar din durere
suntem un tot, un eu și ea
lumină și iubire,
în drum deja o stea. 

19-07-2012 - revizuită 28-10-2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu