miercuri, 31 octombrie 2012

INFINITUL IUBIRII - Ionel Cretu





1. Te caut

De n-ai fi tu, s-ar duce dorul
în căutarea ta, pribeag,
urmând inform, enorm, calvarul,
rostogolire fără cheag!

Dar cum tu eşti, cum tu exişti
şi patima-i văpaie vie,
că nu-i în van, de vânt morişti,
mi-o dovedeşti,… dar şi eu, ţie!

Atac de panică, e drept, aveam,
un junghi, ca un cuţit, de stress;
mă întrebam: castel mai am?
Căci gândul rău îmi tot da ghes.

Şi mă pişcam atunci, să mă trezesc,
gonind acel venin, gândul cel rău,
te sărutam ca să te regăsesc,
castelul meu, cu tot nectarul tău!
2. DEZNĂDEJDE

Melancolie, 
cruce de carton;
rumeguş presat, 
cu sacrificii mute.

Agasante sedimente,
refulate,
spectru invizibil, 
agăţat de luna plină pe cerul chel,
fileu, înglobând cristale primordiale.

Aparent efemeră,
pânză a acelor de suspin,
cu miros dulce-amar de pelin,
prinde în mreje muntele suspinului benevol,
înfipt în matca tinitusului sâcâitor,
fără motivaţie, 
învartit în cercul gândului.

Pecete ascunsă-n calota galbenă,
cearcăn viu violet de nălucă,
tălpi umede, transpiraţii refrigerate şi imobile.

Despicare a firului de nisip din zidul nedefinit, 
atârnă atingând creştetul,
lăsând urma festinului sleită
în farfuria surghiunului autoimpus.

Captivă,
în neînţelegerea de efort;

porţi ferecate, prin care doar ele ţipa.

~ Creţu Ionel ~ 02. oct. 2012 ~

3. Fântâna

Irizări stacojii
chip verde, adumbrind,
ochi incercănat, privind ajunsul azur
unde un înger adună legând insule pustii,
uscate-n cuprins;

doar dacă scapă vreuna spre izvor,
o vei putea pătrunde cu apa ta vie...

~ Creţu Ionel ~ 22 sept. 2012 ~ 

4. Banca din parc

O, de-ar povesti, banca din parc!
O, de-ar putea umbla în povestea ei!

Soarta a hărăzit-o cu rădăcini în iubire.
Ea geme neauzit; suspină poezie.
CV-ul ei , CD-ul ei, 
placă de gramofon, scrijelită-n pasiuni.

A dospit iubirea; 
crudul hun dospea carnea,
uscând-o-n sarea calului înfocat,
batut de foamea şi soarele stepelor arse.

Banca din parc, cal de bătaie,
altar, unde s-au cucerit şi dospit iubiri.
Braţele ei nevăzute,
împletind voinţe şi gânduri,
modelează melanjul dragostei.

Banca din parc ,
arhivă jupuită, 
cartotecă cu suspine şi lacrimi, 
oferă lustrul ei, 
conservând iubire; 
eterna iubire. 

~ Creţu Ionel ~ 13 oct. 2012 ~

5. COPLEŞIRE

Vorbe-amare,
timpul desparţirii, nu aşteaptă;
el vine, şi ucide, mă lunecă în jos.

O mâna de colb, 
viaţă răvaşită,
cu vină în calea ursitei.

Iubito, chinul tău mă frânge!
Tristeţea din ochii muriţi,
tăul oboselii tale, sfarşeala ta amară.

Te-a copleşit a mea povară,
te-a copleşit patima mea,
văpaia mea, chiar umbra mea!

Şoaptele mele te-au pârjolit,
din gura mea izvorând torente!

Deodată, zbor de păpădie,
plecarea mea te va ului,
răsunându-ţi în timpane 
ecoul paşilor mei,
memorie în caldarâm !

Aceasta va fi imensa ta povară!

~ Creţu Ionel ~ 10 oct. 2012~

Un comentariu:

  1. Stimata doamna Elisabeta Gilcescu, am rugamintea, daca se poate ase modifica la poezia "Te caut", comform:
    1. Te caut

    De n-ai fi tu, s-ar duce dorul
    în căutarea ta, pribeag,
    urmând inform, enorm, calvarul,
    rostogolire fără cheag!

    Dar cum tu eşti, cum tu exişti
    şi patima-i văpaie vie,
    că nu-i în van, de vânt morişti,
    mi-o dovedeşti,… dar şi eu, ţie!

    Atac de panică, e drept, aveam,
    un junghi, ca un cuţit, de stress;
    mă întrebam: castel mai am?
    Căci gândul rău îmi tot da ghes.

    Şi mă pişcam atunci, să mă trezesc,
    gonind acel venin, gândul cel rău,
    te sărutam ca să te regăsesc,
    castelul meu, cu tot nectarul tău!

    ~ Creţu Ionel ~ refăcut azi 31 oct. 2012 ~
    In esenta am facut rima incrucisata peste tot, pentru a nu parea rupere de ritm sau dizarmonii.
    Cu deosebita consideratie
    Ionel Cretu

    RăspundețiȘtergere