miercuri, 31 octombrie 2012

INFINITUL IUBIRII - Ecaterina Şerban

Pentru Antologie
poeme revizuite ...Vreau doar să punctez faptul că am postat aceste poeme, ca fiind încă nepublicate în revista” Rapsodia ”în care pulblic lunar de doi ani și jumătate sau în revista ”Lohanul” de la Iasi cu care colaborez, sau crescute ca cele mai bune realizări de creații ale cenaclului nostru ”George Topârceanu” din Sibiu și nu numai în antologia ”Piramida Sufletului în care vor mai fi și anul acesta câteva din poemele mele.
Cu respect pentru jurați, poate nu am ales din multitudinea poamlor pe cele mai reprezentative, dar până de Crăciun mi-am propus să pot scoate al doilea volum de versuri din ”Jurnalul unei Metafore”.
Cu mulțumiri tuturor pentru popas și ciutire și evident pentru aprecieri
vă îmbrățișează ”Metafora”...




1. Sunt Om

Ce s-a activat în vis
când m-am îmbrăcat planetă?
Respir pământ amestecat cu apă
cresc pomi ce-și înfig în carnea mea 
adânci rădăcini.
Un tremur ușor
îl simt vibrând sub pleoape,
ticăit se-aude din ceasul bunicii…
Sunt planetă!
Nu știu dacă să mă bucur
sau să plâng?
Orbitez în jurul alteia mai mari.
Se-nvârte caruselul, rotindu-mă 
și pe mine…
Din fuga de-ntuneric,
văd păianjenul ce țese
plasa lui, tăcută, enigmatică 
și neagră…ochi cu deschidere spre mine.
Se rotește mingea de foc,
arunc un plin în poarta ta de gânduri.
Plasa cântă cu glas de sirenă,
mă-ndeamnă s-o privesc, s-o ating…
Rotesc ochii spre altă dimensiune.
Scap de plasa turbion.
Destin se numește plasa ta
sau iluzie de viață?
Pentru a găsi răspunsul
revin la straiul de om.
Emisfera dreaptă
mă aștepta cuminte și răbdătoare,
mă ia în brațe !
Sunt iubită!
Sunt Om și mi-e de-ajuns!

2. Tu ești?

Ce tot cauți rătăcind
pe alei colaterale, aiurea,
când știi unde vrei s-ajungi?
Auzi cum gândul tău devine
tot mai vocal în cuvinte?
Zbor de păsări
fulgerând văzduhul
orbite apoi de propria lumină…
Neștiutul devine apoi știut.
Se mai poartă,
experiența de fluture de noapte
atras de becul aprins în iluzie.
Arde și orbește
după ce a fost atins…
Te dezbraci apoi de zâmbetul politicos
buza desenează o grimasă.
Te scanează noua eră,
te subțiezi
te rarefiezi
îți cauți disperat ființa
într-o mare de unde fluide.
Abia mai pâlpâie o mică lumânare
în lada vieților trecute!
Ai dosit acolo, toate rufele murdare
Iar sângele curs din neiubire 
pătează mâinile alungite de timp.
ai ucis iubiri încă netrăite!
M-e milă sau lehamite?
Confuzie – rotitoare oglindă!
Tu ești?

3. Te aștept

Te aștept iubire parcă de veacuri…
ce-aștept până devin așteptarea.
Te aștept!
să vii în clipa mea,
când desenez
contururi în cuvântul întrupat
la margini de nopți albe.
Te-aștept…
să nu mai sângerăm apusul
cu mâinile în spini.
Așteaptă-mă și tu,
la aceeași margine de timp
unde oasele noastre deja se văd albind
doar după linia de orizont!
Materia peste noi,
va curge în rotire,
din lumina acum neclară
se vor revărsa iubirile-ancestrale.
Frunțile noastre
se vor apropia din alte ceruri
devenind tangente în același punct.
Aerul subțire dintre buze,
uimit va arde-n flacăra sacră.
Gândurile sudate de-un sărut
să graviteze libere
picuri de lumină,
pe-altarul cerului Poezie.
De nu-mi mai poți fii răsărit
Aștept să-mi fii amurg!
Aștept…

4. Stelele curg

Știi iubite,
atunci 
când nu ești lângă mine,
se-ntâmplă
ca toate stelele să curgă
în noaptea grea,
Abită de insomnie.
Curg ca apa,
de sub o streașină de tâmplă.
Și-atunci când stelele curg
cerul își caută echilibrul.
Se tot rotește-n punctul lui Arhimede
și disperat își caută soarele
în timpul cu pleoapele închise.
Atunci când stelele curg,
nici tu, nici eu,
nu vom mai aștepta un mâine
Să prindem visul împreună.
Arcuș și coarde
ne vor lua singure de mână,
iar orchestra
cântă cu încinse viori
sub arcușul unui Unu,
iubirea infinită
venită din Iubire…

5. Rolul

De ce te aflu mereu
doar în cântările profane,
unde doar tu și eu
pictăm cu inima, sfinte icoane?
Găsisem un talant odat...
pe care lăam sădit cu tine
sub pom de măr curat
cântau musici divine.
Era, în muguri ce pocneau,
în soarele de primăvară,
parfumuri roze aruncau
din interior, înspre afară.
Semințele crescut-au în poem
cuvinte simple, din drojdia de lut.
Întoarce fila vieții, ca îndemn
să poți fi iubirea de-nceput.
Acuma-s singurul solist
tot al cântărilor profane,
cu fața plânsă-n suflet trist,
pictez din când în când icoane...

2 comentarii:

  1. Ş E publicabile poemele 1, 2, 3 după ce le "lămureşti" (mai trebuie lucrat pe text:( renunţă la "nori, stele, picuri, vise" şamd) poemele 1, 2, 3 ! o întrebare "AND divin" ce este " Autoritatea Naţională a Drumurilor"?? nu cumva ai vrut să spui ADN!? recomandare : multă, multă lectură din poezia modernă!
    DANIEL VORONA

    RăspundețiȘtergere
  2. Ecaterina Serban ne ofera 5 constructii lirice cu vibratii autentice.Sensibiltatea poetei este rodul unde predispozitii afective in care poezia inseamna salvarea Omului,a conditiei si a constiintei sale.Impresioneaza poeziile''Sunt Om'',''Tu esti'',si ''Stelele curg''in care eul se purifica pana si in inima detaliilor.In ''Stelele curg'',spatiul imaginar si metafizica sunt reusite sigure.Am exclus ''Te astept'' ,pentru ca este prea aproape de poezia cu acelasi titlu,scrisa de Geo Dumitrescu.Poate ca Ecaterina nici nu a citit aceasta poezie,dar uneori se intampla...Felicitari ,din inima-mi obiectiva . Stella Anghel

    RăspundețiȘtergere