Mihaela Aionesei ne propune un univers poetic aparent volubil,
pentru lectorul inocent și plin de semnificații subtile, pentru lectorul inițiat.
Cred ca autoarea versurilor deține harul imaginarului delicat, autentic, a
cărui funcționalitate finală este un spectacol spiritualizat. Fragmentarismul
este deliberat, menit să reprezinte „dansul“ sincopat al stărilor de suflet. Primul
poem („intrusul“) amintește de tema universală a umbrei locuite, dragă
atât poeților, cât și romancierilor. Numai că, finalitatea propusă nu este o
imitație gen bric-a-brac, ci un produs poetic original, marcat de polisemantism
și de ineditul expesiei („sămânța luminii“). Ce profund sună ideea că umbra
locuită se transfigurează în sămânța luminii!!!... Poemul „cu tine sunt anotimp“ (2) completează seria transfigurărilor lirice originale, prin metafore-simbol (mucegaiul, praful din oase, sânge nou, soare de muguri...), hărăzite să marcheze dualitatea temei; arta poetică și iubire. Finalitatea artei/a iubirii este avântatul orfism („cânt ca o ciocârlie“), la care se ajunge pe căi inedite. În „dialogul iubirii“, Mihaela Aionesei transformă spațiul, temele, motivele, evenimentele comune într-un imaginar poetic valoros. Aceste trei poeme ar delecta pe oricine le-ar descoperi în antologia ce se pregătește, pentru că Mihaela Aionesei are O Voce Lirică Unică. Felicitări!
Stella Anghel
