INFINITUL IUBIRII: Testament

INFINITUL IUBIRII: Testament:      „Am optzeci și unu de ani. Atâția împlinesc în curând. Niciodată n-am visat să fiu astfel aniversată. Mă simt onorată că după douăze...

Testament

     „Am optzeci și unu de ani. Atâția împlinesc în curând. Niciodată n-am visat să fiu astfel aniversată. Mă simt onorată că după douăzeci și trei de ani, un grup de poeți și-a ales ca emblemă numele unei cărți de-ale mele.

     Am citit antologia pe care ați făcut-o și trebuie să vă spun că am găsit acolo o adevărată poezie – poezie care are sens, are idei, are sentimente, adică ceea ce cer eu de la o poezie.

     Mi se pare semnificativ ca această seară se petrece la Biblioteca Națională, ceea ce putem să considerăm că este o reușită a vieții intelectuale; avem în sfârșit o Bibliotecă Națională.

     În încheiere, nu pot să vă spun decât:

Doamne, ocrotește-i pe români!“

                  Ileana Vulpescu – 17 mai 2013

Infinitul iubirii

Respect, respect, respect și prețuire

În peisajul pașnic al Artei conversației, a pătruns în pas liniștit.

O prețuiesc și, pentru prima oară, o spun cu ochii care surâd în nuanța de un albastru strălucitor: frumoase zile a avut această carte; frumoase zile și neuitate. 

Iar Stella Anghel mi-a citit sufletul:

    „Trebuie să reciteşti textele ca să înţelegi că sunt autentice. Prima ipostază a autenticului vine din ideea că păcatul unei iubiri ar putea fi biruit doar în spaţiul unde roua creşte din puritatea dimineţilor. („Cu iubiri“) Urmează ideea risipirii ca fanare a toamnelor concrete şi spirituale, supuse unei metamorfoze imaginare, în care umbra păstrează urmele unor trăiri sensibil evocate. Finalul salvează fiinţa prin puterile dorului, acolo unde acceptarea de a te risipi este un catharsis premeditat şi senin. În „De sunt“, ființa /poezia reprezintă simboluri mitologice; orfism, panism... În „Dor“ aflăm un motiv popular prelucrat la alt nivel; dorul este un idol al poetului cutreierat lăuntric de sensibilităţi concepute ca fără leac; dorul cuvintelor (LOGOSUL), al icoanelor (SACRUL), al apelor (GENEZA). Simplitatea conceptelor este aparentă, îndeamnă să citeşti confortabil, dar să distingi profunzimea semnificaţiilor. Frumos, ELI, felicitări!“

Mulțumesc, Stella.

Eli Gîlcescu

Vise împlinite

     Vise împlinite, lansări de carte – momente importante, momente unice

Împreună, însoțindu-ne bucuriile, împlinirile, să le fim mângâiere, fie și pentru o clipă;

a fost un vis frumos printre flori, zâmbete și un alt răsărit;

a fost un zbor în casa gândurilor, a liniștii, a iubirii;

au glăsuit cu dragoste și dor, aici, la

Biblioteca Națională a României, într-o întâlnire antologică a iubirii:

Alin Cucuruzan, Cluj – „Versuri eftine și bune“

Cătălina Munteanu, Galați – „Ofrandă la capăt de drum“

Constantin Cristescu, Botoșani – „Zâmbete fără impozit“

Daniel Dăian, Deva – „Ultimul Dumnezeu“

Elena Valeria Ciura, Ocna Dej – „Poezii pentru cei mici, mămici, tătici și bunici“

Gabriel Gherbăluță, Galați – „Lasă-mă să te iubesc“

Gheorghe Luchian, Dej – „Satul Bohotin și oamenii săi“ și „Moștenirea Doamnei Miclescu“

Ioana Burghel, Motru – „Hoața de maci“

Marian Malciu, Slatina – „Dor de Bucovina“

Mariana Mihai, București – „Puterea simplității“

Marius iulian Zinca, Pitești – „Cuvinte (a)mestecate“

Melania Grozavu, Focșani – „Fraze lungi“

Mihaela Aionesei, Târgu Secuiesc – „Anotimp (i)legal – lumina“ și „Cerșetorii de stele“

Ovidiu Vasile, Cluj – „Versuri eftine și bune“

Vera Drăgoi, București – „Camino – 800 kilometri pe jos“

și

Daniela Toma, București – „Mă numesc Doi“ și „Plânge timpul în palme“;

voluntar generos, sprijin real în organizarea expoziției de carte –

Eveniment aniversar Ileana Vulpescu și „Infinitul iubirii“, 17 mai 2013.

Cu prețuire, mulțumesc.

Voluntarul inocent

Ileana Vulpescu și Infinitul iubirii
spectacol aniversar
Biblioteca Națională a României
17 mai 2013

Îți mulțumesc din suflet, Florentin Streche!

Prietenia ta mă onorează.

Mi-ai fost sprijin real, în pregătirea acestui spectacol.

Respect și prețuire!

 

Eli Gîlcescu

 

Prietenie

De această dată e altfel.

Nestăpânit, pus pe gânduri, să judece fără părtinire, să fie ce a fost,

să cântărească fiecare silabă, contemplând spațiile luminoase – cu smerenie,

în fața durerii, tivită cu flori de câmp – în fața vieții, ce rămâne o taină;

privește, însetat, cum curge nisipul printre degete.

Și de această dată, Arta conversației mulțumește poetului Marius Iulian Zinca pentru participarea la Spectacolul aniversar Ileana Vulpescu și „Infinitul iubirii“.

Eli Gîlcescu

Pe aceeași punte

     Un spectacolul oferit de discipoli eminenți, privit şi trăit la intensitate maximă, care ne-a însufletit într-o horă a bucuriei, într-o clipă de iluminare, dedicată unei Troițe Vii a literaturii române – Ileana Vulpescu.

     Împreună, ne-am dat mâna, reînviind miracolil iubirii.

     Cele mai alese gânduri de respect și prețuire, vă rog, să le adresați discipolului meu, azi, profesorul vostru...

     Rolul pe care l-ați interpretat să constituie un reper pentru toate câte vor urma.

     Arta conversației mulțumește actorilor-studenți:

Iulia Cărnaru, Alexandra Niță și Adrian Lepădatu

Cetitoriului

     Atunci, când sufletul este al nostru, care nu aparţine înlănţuirii timpului, fiecare dintre noi se regăseşte în această pluralitate romantică, într-o odă a bucuriei, gemeroasă de fiecare dată cu cei învingători.

     Da... Poezia antologică a iubirii, ediția a doua, și-a început viața viitoare, descoperind frumusețea ziditorilor ei, într-o lume pentru care timpul s-a oprit;

o antologie despre care se va scrie, unii, în versuri, alții vor scrie cronici;

printre aceștia, Cetitoriul nostru inocent, cel mai iubit, rânduit anume pentru Arta conversației, să ne fie prieten devotat, dar și dascăl.

     Cu respect și prețuire, ARTA conversației vă mulțumește.

GEORGE TEI – ÎNGERUL (acrostih)

Iubitul meu plecat la “cele sfinte”
Liană curgătoare către stele -
Este prezent în visurile mele
Atât de trist, de vesel şi cu minte! …

Numai că, prea e greu, cu cele grele
Amestec de iubire şi cuvinte -
Vor să mă-ncurce, să o ia ‘nainte …
Unde se duc?… Voi mai gândi la ele? …

La ceas târziu, când mă întorc spre casă
Pentru o clipă aş privi ‘napoi
Eliminând durerile din plasă,

Să-mi trec doar veşnicia peste voi.
Cu a mea Carte ce nu mă mai lasă
Un înger să mă plimbe printre ploi …

Reverența poeziei iubirii

     Alături de Ea, am „săpat, adânc, în suflet, pentru a clădi înalt”, iar degetele noastre, avide, de a desfrunzi luna au rostit numele „unor nopți întunecate” când stelele „vin să bea apă din lumină”, când ne-am simțit „fără sunet și patimă”.

     De-atunci, clădit-am, în suflet, doar un nume, mai presus de esența eternă a stelelor, de „negurile ce se destramă” – STELLA ANGHEL

     Cu respect, prețuire și prietenie, prietenii Artei conversației îți mulțumesc.

O șoaptă cuminte

„Azi, am primit volumele de antologie.
Sunt cărți de suflet...“
Gia Ionașu

Zbor de vineri

Ieri, vineri 17 Mai, intamplator sau nu, am avut privilegiul sa particip la un eveniment omagial Ileana Vulpescu, ocazie cu care a fost decernat si trofeul "Arta Conversatiei" poetului Constantin Cristescu, acest maturator de cuvinte moldav.... n-am sa spun f. multe cuvinte, sunt multi altii, cu mult mai manuitori decat mine de fraze mestesugite pentru a relata evenimentul...eu am sa spun doar ca de ora 17 pana dimineata la 4, sambata deja, am dansat printre cuvinte, am dansat la propriu si-am respirat frumos.....frumos in versuri, frumos in muzica si oameni frumosi.......si pentru aceste ore minunate, acelor oameni minunati am sa le spun, in felul meu, cateva cuvinte...

Cand simtim ca ni se scurge numele
din ce facem,
trebuie sa credem ca mai exista poetul,
adica Acela
ce se mai poate uimi de lumina
si se face una cu intunericul,
ca sa vada cum este cand nu este,
adica Acela
pe pagina desenandu-si rastignirea,
jucandu-se de-a crucea
pana-i rastignit cu-adevarat.
Si din aceasta a lui pozitie preferata,
culcat in pielita mortii,
invata inchipuirea nebunilor,
iubirea iubirii,
isi pregateste gura pentru sete
si ochiul pentru insusirea ranilor,
adica Acela
care-i chiar trupul poeziei sale,
uns cu uleiul durerii
si care inca se mai intreaba
cate secole or sa tina secundele
in care boabele de sange
ii curg nemurirea in palma....

19/05/2013 - Adriana Runcan

Infinitul iubirii într-un joc de cuvinte şi curiozităţi

Carmen Ştefania Luca scrie despre culorile apusului tomnatic. Iar Diana Vinturici despre culori-marionete. La Gia Ramona Ionaşu culorile plâng, culorile fiind prezente, fără plâns, şi la Elisabeta Gîlcescu. Dar poeţii trebuie să ştie – câinii, cei mai buni prieteni, nu disting culorile.
La Diana Vinturici iarna lui are ochi de borangic. Dar depinde unde e el. Dacă e într-un iglu e mai bine, iubirea va fi veşnică, deoarece eschimoşii nu au în vocabular cuvântul „război“. Şi totul e pe „de-a moaca“, pentru că nu au în vocabular nici cuvântul „bacşiş“. Poate ţin seama de cele de mai sus şi Dorina Neculce, cea cu iarnă turbată ca o lupoaică îndurerată sau Raluca Nicoleta Bocu, la care-n iarnă cel de sus îşi culcă pieptul pe zăpezi de nori.
Tot Raluca Nicoleta Bocu vede copacul ce respiră un aer dulce din valuri reci de mare. Adică se ariseşte!? Dacă folosea cuvântul „aerisirea“ dădea lovitura! E cel mai lung cuvânt din limba română care înseamnă acelaşi lucru citit şi invers.
Eva nu uită de şarpe şi ştie ea de ce! La Mihaela Aionesei venele năpârlesc, iau forme de şarpe. Dar e bine să ştie, dacă vrea ca venele să şi audă, că şerpii nu pot auzi. E valabil şi pentru Raluca Neagu, la care un el avea o femeie cu şerpi în sân.
Poeţii nu sar peste cal. Doar Ionel Creţu, călător ocazional prin târguri rurale, cântă calul înfocat, calul de bătaie, de fapt o simplă bancă din parc, fără conturi, credite, debite, rate sau carduri şi asta pentru că ştie că aceste animale, caii, nu ameţesc! E curios, nu?
Din poezii nu puteau lipsi elefanţii, reali sau umani. Raluca Neagu ne atrage atenţia asupra „misterului ăla cât un elefant“, gândindu-se, probabil, că un pui de elefant are nevoie de 14 litri de lapte pe zi.
Căutând eu în acest infinit al iubirii nu am găsit cuvântul scorpion. Nu ştiu de ce poeţii îl ocolesc, dar încerc să dezvălui misterul: poate că ei ştiu, cu toţii, şi de înţepătura scorpionului, dar şi de durata medie de viaţă a acestuia, de circa 25 de ani. Dar unii folosesc înţepătura scorpionului!
La ziduri v-aţi gândit? Ani Bradea ne îndeamnă să ridicăm ziduri înalte, fără să ştie că ingredientul „minune“, recent descoperit, care se găseşte în compoziţia cimentului din Marele Zid Chinezesc, pe care l-am vizitat în mod repetat şi meditativ, era făina de orez. La domnia sa ce făină poate fi? Zidarul cu stare este prezent şi la Gina Zaharia, dar şi la Ioana Burghel, cea zidită ca şi-o Ană, la Mihaela Aldea, la care şotronul vieţii e zidit vertical, la Ion Vanghele, ţesător de ziduri de umbre, la Radu Popa, cu zidul dintre a și b! Nu ne dezvăluie valorile necunoscutelor a şi b!
La un zid putea fi prezentă şi o sahară, mai ales după milenii, mai mici ca infinitul mare, optul ăla întors, sahara, cuvânt în arabă semnificând deşert, dar infinitul iubirii a oprit poeţii doar la cele trainice şi frumoase! Dar să nu ne ferim de faptul că infinitul nu poate fi atins niciodată. 
Am rămas mirat că în poeme nu am găsit cuvântul limuzină, cu toate că în concepţia unor tineri de fiţe ai societăţii actuale româneşti, iubirea nu are sens fără limuzină, la unii copii de bani gata fiind chiar un Rolls Royce. Le-aş fi reamintit faptul că pentru un singur exemplar sunt necesare 16 piei de vacă (nebună?) pentru a tapisa luxosul interior al limuzinei în care va odihni fundul unei fete de Dorobanţi!. Asta e! Ne lipsim! 
Ecaterina Şerban respiră pământul amestecat cu apă, Raluca Nicoleta Bocu respiră cer sau aer dulce, Radu Popa inspiră, expiră, respiră, pe ore şi minute, Adelina Gabriela Clondir simte respiraţia de-a-lungul coloanei sale, nu a infinitului, fără să ştie că respirația unui melc mare este atât de puternică, încât poate clătina chiar flacăra unei lumânări. 
Marea e cântată de Ion Vanghele (doar cea Moartă) sau de Constanţa Badea. Poate ar trebui să ştie şi ei că în Colosseum, pe timpul romanilor, se făceau lupte între bărci, arena fiind umplută cu apă, pentru a simula marea. Iubirea poate fi simulată? 
Gheorghe Şerbănescu şi Ion Vanghele se referă la clipă, ca şi Florentin Streche, fără a gândi la verbul a clipi. Aici e aici! Femeile clipesc de două ori mai mult decât bărbaţii. Aşadar, clipa e diferită? Ca o compensaţie nepoetică, bărbaţii sughiţă mai mult decât femeile. Na, drăcie! 
Albastrul e amintit de Constanţa Badea, e drept, ca şi alte culori. Dar s-o fi gândit şi la balena albastră şi la limba ei, care cântăreşte mai mult decât un elefant? Vedeţi legătura? Eu nu!
Raluca Neagu se simte ca un peşte în năvod, fără aluzie la cod, peşte care are în loc de sânge o substanţă asemănătoare cu antigelul. S-au s-o fi gândit şi ne fierbe? 
Din infinitul iubirii nu putea lipsi zâmbetul, prezent la Melania Grozavu (răspuns al privirii hulpave), Mihaela Aldea, Gia Ramona Ionaşu, Florentin Streche, Adelina Gabriela Clondir (dar cu un rânjet liniar) şi la Ecaterina Şerban (ecoul sunetului). S-or fi gândit ei că omul zâmbeşte în medie de 18 ori într-o zi? Şi în plus, că acest cuvânt optsprezece, este singurul cuvânt din limba română care conţine cinci consoane consecutive?Asta da problemă! 
Oare iubirea implică şi o cupă de şampanie? Niciun poet nu o evocă, ori infinitul iubirii fără o cupă de şampanie e cam problematic. Dar tot criticul vă salvează. Cupa este sânul stilizat. Cupa de şampanie a fost creată de un artist francez, având ca model doar un mulaj al sânului Mariei Antoaneta. Sau poate chiar originalul pipăibil! Cine ştie?!
Ori sânul, mijloc al plăcerii vizuale şi palpare, simbol al frumuseţii şi izvor al vieţii, este prezent în infinitul iubirii la Diana Vinturici (a nins cu friguri peste sânii mei; pe sânii mei cu cerurile mute), Mihaela Aionesei (şi-mi cresc violete între sâni), Raluca Nicoleta Bocu (ce-şi potoleşte setea din laptele de sân de pământ), Ion Vanghele (la sânul ei doar demoni făptura şi-o adapă), Radu Popa (lovesc o libelulă apărută pe sânul stâng), Raluca Neagu (femeie cu şerpi în sân), Elisabeta Gîlcescu (şi umbra dintre sâni), Elena Buzatu (pătrunde prin sânul îngeresc). Cam slab aportul reprezentanţilor sexului fals zis tare la cântarea sânilor, cu toate că nu se pot lipsi de ei nici în fragedă pruncie, nici la deplină maturitate.

Să fiţi iubiţi!
Mai sap, mai descopăr şi mai scriu!
CN, criticul de (de)serviciu

Constantin NIŢU

Cătălina Munteanu și „Infinitul iubirii“

S-a prins în zbor 

grațios 

Iar eu

i-am îmbrățișat visele 

cu un zâmbet 

de liliac alb

Tot și toate

Aş vrea să te privesc în ochi

când mă atingi prin semne mute

să sparg lentila de contact

ce ne răstoarnă în reflexii,

să-ţi mângâi chipul obosit,

să poposesc pe-un gând şăgalnic,

să-ţi fiu lumină, iad să-ţi fiu,

să mă înec într-un albastru

şi dincolo de tot şi toate,

să te iubesc la nesfârşit,

să fiu ce n-aş putea să-ţi fiu

femeia ta în tot şi-n toate,

chiar şi atunci când nu se poate

Cătălina Munteanu

Odette Bota și „Infinitul iubirii“

Poveste din Eden...

În lacrimă, se strânge azi albastrul

privirii de turcoaze şi poem 

şi plânge-n grota inimii sihastrul

versetele trecutului tandem...

Edenul descifrase nemurirea,

dar altă Evă rescria geneza,

purtându-şi lin pe coapse înflorirea

şi aducând cu un surâs... asceza... 

Din clipă, încercăm să naştem veacul,

iar desuetul şarpe râde trist,

doar mărul poartă, în seminţe, leacul

uitării ca un rând din acatist...

Ani Drăgoianu și „Infinitul iubirii“

Ţi-am găsit fericirea

Palmele ude mânuiau destinul -

fâşii de speranţe în câmp întunecat -

îţi sorbi liniştit picătura de cafea,

cotrobăind prin dulapul vechi după somn…

am un colţ în care îţi las o umbră

din trecerea mea,

mototolind imaginea dragostei

în cuvinte rebele -

miză dublă pentru un vals de ocazie

şi un altul va creşte

din senin

pădure albastră -

inima ta

Marian Dragomir și „Infinitul iubirii“

Ajutați-mă și pe mine

Rog pe cei care susțin viața

să mă adauge în lista cu privilegii

mă doare versul când sunt

batjocorit

umilit

disperat după apă

scuzați-mă

dar eu susțin tirania versurilor

sunt liber

spun ce simt

gândesc

nu mă ascund după nickname-ul

umilință

îți place să stai pe pragul amintirii -

nu-i așa

amintește-ți sentimentele postate acum o săptămână

pe pragul apei

avântă-te

good morning

George Tei și „Infinitul iubirii“

     L-am cunoscut pe Moș Crăciun…

A fost într-o zi de iarnă… împreună, la Librăria M. Sadoveanu, aproape de o Troiță vie – Ileana Vulpescu...

Îi citesc poemele din cartea „Niciodată cuvintele…“; 

îl prețuiesc pentru că mi-a acceptat prietenia; 

îi mulțumesc pentru că a fost de acord să fie printre poeții selectați de mine pentru antologia „Infinitul iubirii“. 

Și pentru aceste trei gesturi. mă încumet, cu sfială, 

a-mi roti privirea către o altă vreme, 

când iar ne vom fi aproape; 

sub vraja poeziei căzând mai mulți prieteni...

Ne-am întâlnit

... când merii fluturau

steaguri albe

prin aer

fiecare

în câte-un cerc

ca două mulţimi diferite

priveam fluturii şerpuind

în jurul nostru

înroşindu-ne obrajii

ca un pirat

aruncând o săgeată - inimă

ţi-am intersectat cercul obţinând

o mulţime mixtă ...

Constantin Cristescu și „Infinitul iubirii“

Cine-l cunoaşte, cine a dat mâna cu el, cine l-a citit, acela este un om norocos. 

Poeziile lui sunt povești de cuvinte ce zboară într-un vârtej sonor, liber şi grațios.

Fericit (că n-a prea albit). Misterios (doar în scris). Mistuit de doruri multe, unele încă nespuse. 

Măgulit (când e intervievat de E.).

Iubitor de oameni, de artă, de neam și țară.

Felicitări, Constantin Cristescu!

Eli Gîlcescu

Gabriel Gherbăluță și „Infinitul iubirii“

E o întâmplare să-l cunosc, o întâmplare să-l citesc și o întâmplare să caut în diminețile mele târzii poeme pentru „Infinitul iubirii“, într-o altă lume, parcă domesticită în țarcul de cuvinte, așternute, aș zice, în grabă, dar atinse de o forță care te îndeamnă la reflecție. 

Un altfel de stil pe care-l gust ca pe un rod matur, copt îndelung, hrănitor. 

A venit odată cu ploaia care-l spală de „disprețul ascuns atât de bine, încât nici eu, nu-l mai zăresc... dispreţul de ziua de acum şi de noaptea în care continuu orbecăiește, căutând zadarnic, o lumină“.

 Somnambulism

Ochilor mei le e somn

Mie nu

Ar vrea să îşi pună capul pe o piatră

Şi să se odihnească,

Lăsându-mă în plata Domnului

Să hoinăresc singur

Cu două flori de romaniţă

În locul gol lăsat în timpul somnului.

Închide geamul, 

Iubito!

În nopţile cu lună plină, gândurile mele

Îşi părăsesc păstorul 

Şi pleacă somnambule, ţinându-şi echilibrul 

Pe o rază –

Goale sunt

Au lepădat cămăşile de noapte

Să nu se împiedice în poalele prea lungi

Mersul pe sârmă cere sacrificii,

Iar ochii,

Ochii continuă să îşi doarmă visele

Cu capul aşezat pe o 

piatră...

Gabriel Gherbăluță  

„Infinitul iubirii“ – păreri de cititor

Nu ştiu de ce aţi ales acest titlu, că sunt doi infiniţi, cel mare şi cel mic. Dilema cititorului: 

„Că-i iubire, bine, fie,
Infinitul? Şmecherie!
Poate fi un şiretlic!
E cel mare sau cel mic?“

     Cu acest infinit, este inevitabilă o întrebare. De ce „dacă iubirea e infinită“, plăcerea din dragoste ţine doar un moment, iar durerea din dragoste ţine o veşnicie?
     Există şi o explicaţie pentru „infinit“ Autorii poemelor aparţin în majoritate sexului frumos, adică tare de fapt, să nu ne amăgim, şi acum reţineţi: «Bărbaţii vor să fie prima dragoste pentru femei, în timp ce femeile vor să fie ultima dragoste pentru bărbaţi». (Oscar Wilde).
     Dar s-o luăm metodic cu analiza, după o parcurgere fugară a celor scrise cerebral, din inimă, ziua şi noaptea, la birou sau acasă.
     Măria sa Ani Bradea s-a metamorfozat într-o salcie ce se visa plop. Noroc că a venit cel care i-a împletit din trup tulpină şi iat-o brusc... cascadă! 
     Debusolaţi, ne revenim citind-o pe Carmen Huzum (criticul poet ar fi zis „sexul frumos, pe care-l urci de sus în jos, când faci pe alpinistul caraghios“. Noi, cititorii, ne abţinem. Domnia sa e darnică („dau mersul tău picioarelor mele“; dar el i-o fi dat permisiunea?) Vrea „rostul său şi al lumii în altoi de pelin“, inventează psiho- electronooptica (cu „gândurile roșii, galbene, albastre, sferice sau diforme“). 
     Şi vine o altă Carmen, Ştefania Luca,  care rămâne tot la optică şi energie calorică, studiind flacăra, nu orice flacără, ci doar pe cea a zilei, faultată de „norii rostogoliți“, dar care în final „împrumută culorile apusului tomnatic”. Poeta e activă, „inspir(ă) lumina soarelui obosit” şi „expir(ă) întunericul“. Stau şi meditez: pentru domnia sa există doar ani-lumină sau şi ani-întuneric, cum scria Muşatescu? Trebuie revăzută teoria relativităţii! Cine să o facă? 
     Poate Diana Lola, cea care visează mai ales într-o noapte lungă de iarnă, când  „a nins cu friguri peste sânii săi“, dar „cu iubire“. 
Şi ajungem uşor la Gheorghe Şerbănescu, cel ce se află „dincolo de departe“, căruia pe 23 aprilie i-am adresat cu toţii urările cuvenite! Şi domnia sa are ce are cu a patra dimensiune, timpul şi găzduieşte durerea în altar.
     George Safir (tot „la mulţi ani!“), „actor“ ce joacă rolul de arcuş, îşi mângâie iubita cu trup de vioară. Oare împlineşte armonia? O fi ajuns la coarda sensibilă? Ştie că arcuşului îi dă, totuşi, mişcarea un virtuos, nu lucrează de unul singur? Şi nu ar accepta în niciun caz nici măcar vreun Herbert von Karajan prin preajmă! Eu nu mă bag. Am fost doar solist vocal, nu solist instrumentist! Să-l lăsăm cu solfegiile şi arpegiile sale în trei pătrimi. 
     Din visare ne scoate Gina Zaharia (tot „la mulţi ani!“), care se reîntoarce la descântecul luminii, închiriind un naufragiu, dar nu ne spune preţul, neterminând niciodată prefaţa iubirii, pe când alţii au trecut demult de epilog. Aşadar, începe intuirea infinitului. Celui mare, un opt culcat! Să o lăsăm aşa cum e, poate o răscumpără cineva, dar nu ne spune cine.
     Ioana Voicilă Dobre e neatentă,  pierde vise, preferă dansul de nori, de fum şi cenuşă, se întoarce la lampă într-o seară a greierilor trubaduri, doar două umbre, ea şi el…
     La Mihaela Maria Franc nu se cântă direct, adică franc, ci prin metafore, doar ecoul iubirii, reflectat prin „mersul îngenuncheat al păsărilor lovite de alicele timpului“. 
     Melania Grozavu se plânge că e sferă şi nu îşi găseşte doimea. Contrazice pictorii medievali şi pe unii dintre noi, cititorii, care vedem femeia formată din segmente de sferă. Insistă să îşi găsească sfera pereche, încălcând  principiile lui ying şi yang. Va reuşi? 
     Ioana Burghel, gorjeancă hoaţă de maci şi iubitoare de muşcate muşatiste, colectează orice: dezamăgiri, fragmente de viață și șoapte, başca iubiri printre umbre. 
     Miha Aoinesei, iubitoare de roşu, în cale spre dialogul iubirii, vrea să fie cu el un anotimp, ţinând secret modul de partajare a zilelor senine şi a celor mohorâte. Amintind de verde şi de muguri, cu „braţe pline de păsări”, precis e primăvara, până la atingere. 
     Mihaela Aldea, cea care „gândeşte când nu gândeşte
că poate gândi“, ne ţine în paradoxuri, dând sufletului concediu şi nu prea, etalându-l pe tarabă, iubind efectul de turmă şi transhumanţa. Şi totuşi, amintirea primului sărut o aduce la realitate şi nu prea, sfârşind în temniţa din şotronul vieţii zidit vertical.
     În fine, Mihaela Meravei e prima care ajunge la infinit, clarificând noţiunea, fiind precis vorba de infinitul mic, deoarece trece la biologie, analizând celula. 
     Raluca Nicoleta Bocu trece la dendrologie, cântând copacul, cel care leagă pîmântul de cer, ocroteşte păsările, se roagă şi face dragoste cu adierea de vânt. 
     I-am mai remarcat şi pe ceilalţi: Gia Ramona Ionaşu (care-şi donează bătăile inimii şi căreia ploaia i-a ucis fluturii în mod acut);  Romiţa Mălina Constantin (inventată dintr-o pereche de cărări împletite sau născută din neputințele tăcerii, avidă de spaţii fără sfârşit); Florentin Streche (care observă că tinerii ăştia se iubesc ca frunzele şi spune adio iluziilor feminine); Elena Buzatu (se frige cu cafeaua gândindu-se la el şi la simfonia iubirii pe ţărmul lui); Ionel Creţu (o caută veşnic, nespunându-ne rezultatul căutării, oprindu-se gânditor chiar şi la fântâna cu irizări stacojii sau la banca din parc cu rădăcini în iubire); maratonistul printre cuvinte Marius Iulian Zinca (contemplator al naturii, cu inima invadată de dureri şi spaimă, cu ochii încreţiţi la colţuri, o adevărată nălucire mistică, dar cu umbre şi penumbre); Elisabeta Gîlcescu (colecţionară de rouă pentru eternitate, efigie înaripată spre infinitul unei șoapte, lăstar îngreuiat de timp); Radu Popa (călător prin alte spații, desigur neeuclidiene, cu sufletul în cutii de carton, dar boem în criză noptambulică de libelulă care e sub pătură şi îmbrăcată într-un tricou spălăcit, poet ce mai trebuie descifrat); zbuciumata Adelina Gabriela Clondir (relativistă ce disecă timpul, posesoare încă de fluturi, dar renegându-şi coasta, cu un cârcel sub inimă în formă de ceas, reflectat, poate, de oglinzile subţiri, cântând repetabila despărţire); Raluca Neagu (cântătoare de nopţi la capătul răbdării, cu inima aranjată într-o cutie, pe când cel insensibil doarme liniştit, cei doi fiind legaţi prin lucruri mici aparent inutile); 
     Constanţa Badea (cu ladă de zestre, căutătoare în zadar de mituri şi vise şi de nirvana); iar în final, maestrul hermeneut al iubirii, ŞTEFAN DUMITRU AFRIMESCU (are Iubita fără nici un viciu, ca un spectacol în mov sau roşu, ca o Cartagină de rouă, pădure nebună, populată de scufiţe roşii, chiulind hoţul de lup, plecată apoi să adape zorii unei alte zile, dar rămânând o bună păstrătoare de inocenţă).
Aşadar, unitate în diversitate, geometrii neeuclidiene, logică, astronomie, optoelectronică, biologie, dendrologie, sociologie, psihologie, dar tratate somatic şi cu figuri de stil. Noi cititorii ne descurcăm, dar ce vor zice criticii?

Constantin Niţu, cititor
Aprilie 2013