luni, 10 iunie 2013

Infinitul iubirii





     Respect, respect, respect și prețuire... Am spus de fiecare dată, o spun de câte ori am prilejul... Nu pot trece cu indiferență... A fost ușor, a fost greu, nimeni nu spune... Știu un lucru: nu am fost învinsă la tăcere... Așteptam ca fiecare antologist să-și exprime părerea... Au făcut-o prea puțini... Așteptam de la cei care au ținut această carte în mână... Acel sentiment de bucurie trebuie că a existat...
     Infinitul azuriu a strălucit în ochii noștri și ne-a oferit rodul lui...
În peisajul pașnic al Artei conversației, a pătruns în pas liniștit...
O prețuiesc și, pentru prima oară, o spun cu ochii care surâd în nuanța de un albastru strălucitor: frumoase zile a avut această carte; frumoase zile și neuitate. Iar eu, îmi aduc aminte de ceea ce spunea Stella Anghel despre poemele mele prezentate în confruntare:
    „Trebuie să reciteşti textele ca să înţelegi că sunt autentice. Prima ipostază a autenticului vine din ideea că păcatul unei iubiri ar putea fi biruit doar în spaţiul unde roua creşte din puritatea dimineţilor. („Cu iubiri“) Urmează ideea risipirii ca fanare a toamnelor concrete şi spirituale, supuse unei metamorfoze imaginare, în care umbra păstrează urmele unor trăiri sensibil evocate. Finalul salvează fiinţa prin puterile dorului, acolo unde acceptarea de a te risipi este un catharsis premeditat şi senin. În „De sunt“, ființa /poezia reprezintă simboluri mitologice; orfism, panism... În „Dor“ aflăm un motiv popular prelucrat la alt nivel; dorul este un idol al poetului cutreierat lăuntric de sensibilităţi concepute ca fără leac; dorul cuvintelor (LOGOSUL), al icoanelor (SACRUL), al apelor (GENEZA). Simplitatea conceptelor este aparentă, îndeamnă să citeşti confortabil, dar să distingi profunzimea semnificaţiilor. Frumos, ELI, felicitări!“
Mulțumesc, Stella.
Mulțumesc, dragi prieteni.


5 comentarii:


  1. Felicitări din nou pentru această realizare de suflet pentru suflet și mai ales că lansarea acestei antologii a fost făcută în prezența d-nei Ileana Vulpescu i-a dat o notă aparte de lumină! Mulțumesc din nou Elisabetei Gîlcescu, pentru munca ei alături de toți ceilalți colaboratori care au reușit ca ”botezul” cărții să fie în spiritul de sărbătoare în care părea că din iubire cerul săruta pământul iar linia de orizont a dispărut pentru o clipă din eternitate...
    Ecaterina Șerban

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu trebuie să căutăm vorbe mari ca să spunem ceea ce simțim. Avem atâtea exemple la îndemână: lecții de sinceritate și simplitate, lecții de modestie și sensibilitate. Recitiți aprecierile din perioada competiției și veți înțelege.

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu ai cum să nu te oprești asupra unei cărți la care s-a trudit... Am așteptat-o atâta vreme și când a ajuns în dreptul nostru , în mâinile noastrem, trăgându-ne sufletul, am deschis-o și... dintr-odată ne-am amintit de spiritul competitiei care ne-a unit. Am simțit cum „trupul ei și-a lăsat culoarea pe vârfurile degetelor noastre...“
    Eli G]lcescu

    RăspundețiȘtergere
  5. Am fost într-un spectacol public, pe o scenă „populată cu fluturi dispuşi să ne ofere doar atingerea fulgurantă a aripilor; pe frunte sau pe nedormirea timpului, pe brate sau pe oglinda privirilor, în căuşul palmelor sau în castelul emoţiilor“. Ne-am desăvârșit lecţia, ne-am descoperit valoarea textului, stilul s-a statornicit prin simțire și sens...
    Acestea sunt izbânzile noastre care au mirosul delicios de iarbă proaspăt tunsă.
    Ne plimbăm vârful degetelor prin iarbă ca și cum am fi mângâiat cuvântul ce ne-a unit: iubire. Era în mâna noastră, o floare gingașă, simțindu-i mirosul amar, alături de mirosul pământului ce o crescuse; o păpădie care poposise pe „Infinitul iubirii“. Nimeni nu-i va putea smulge rădăcina... S-a înfipt adânc în inimile noastre... Este puternică și adâncă; se încăpățânează să reziste...
    Eli Gîlcescu

    RăspundețiȘtergere