miercuri, 12 iunie 2013

INFINITUL IUBIRII: Testament

INFINITUL IUBIRII: Testament:      „Am optzeci și unu de ani. Atâția împlinesc în curând. Niciodată n-am visat să fiu astfel aniversată. Mă simt onorată că după douăze...

Testament

     „Am optzeci și unu de ani. Atâția împlinesc în curând. Niciodată n-am visat să fiu astfel aniversată. Mă simt onorată că după douăzeci și trei de ani, un grup de poeți și-a ales ca emblemă numele unei cărți de-ale mele.
     Am citit antologia pe care ați făcut-o și trebuie să vă spun că am găsit acolo o adevărată poezie – poezie care are sens, are idei, are sentimente, adică ceea ce cer eu de la o poezie.
     Mi se pare semnificativ ca această seară se petrece la Biblioteca Națională, ceea ce putem să considerăm că este o reușită a vieții intelectuale; avem în sfârșit o Bibliotecă Națională.
     În încheiere, nu pot să vă spun decât:
Doamne, ocrotește-i pe români!“


                  Ileana Vulpescu – 17 mai 2013

luni, 10 iunie 2013

Infinitul iubirii





     Respect, respect, respect și prețuire... Am spus de fiecare dată, o spun de câte ori am prilejul... Nu pot trece cu indiferență... A fost ușor, a fost greu, nimeni nu spune... Știu un lucru: nu am fost învinsă la tăcere... Așteptam ca fiecare antologist să-și exprime părerea... Au făcut-o prea puțini... Așteptam de la cei care au ținut această carte în mână... Acel sentiment de bucurie trebuie că a existat...
     Infinitul azuriu a strălucit în ochii noștri și ne-a oferit rodul lui...
În peisajul pașnic al Artei conversației, a pătruns în pas liniștit...
O prețuiesc și, pentru prima oară, o spun cu ochii care surâd în nuanța de un albastru strălucitor: frumoase zile a avut această carte; frumoase zile și neuitate. Iar eu, îmi aduc aminte de ceea ce spunea Stella Anghel despre poemele mele prezentate în confruntare:
    „Trebuie să reciteşti textele ca să înţelegi că sunt autentice. Prima ipostază a autenticului vine din ideea că păcatul unei iubiri ar putea fi biruit doar în spaţiul unde roua creşte din puritatea dimineţilor. („Cu iubiri“) Urmează ideea risipirii ca fanare a toamnelor concrete şi spirituale, supuse unei metamorfoze imaginare, în care umbra păstrează urmele unor trăiri sensibil evocate. Finalul salvează fiinţa prin puterile dorului, acolo unde acceptarea de a te risipi este un catharsis premeditat şi senin. În „De sunt“, ființa /poezia reprezintă simboluri mitologice; orfism, panism... În „Dor“ aflăm un motiv popular prelucrat la alt nivel; dorul este un idol al poetului cutreierat lăuntric de sensibilităţi concepute ca fără leac; dorul cuvintelor (LOGOSUL), al icoanelor (SACRUL), al apelor (GENEZA). Simplitatea conceptelor este aparentă, îndeamnă să citeşti confortabil, dar să distingi profunzimea semnificaţiilor. Frumos, ELI, felicitări!“
Mulțumesc, Stella.
Mulțumesc, dragi prieteni.