Et benedictus fructus ventris tui.....

(Și binecuvântat este rodul pântecului tău...)

În noaptea walpurgiei, Șeherezada culege basme ţesute din frunze;

toamna descântă cuvintele, despletind galaxii

pe creştetul lunii, prinţul recită poemul crepusculului din veacuri

şi oceanul primeşte sigiliul miracolului de lumină neagră;

În somnul Amaliei, fiul îngerilor scrie surorii, cu slove arabe:

tu esti Amal-speranţa... tu esti Amal-speranţa...

pe obrazul mamei, plâng fulgi din aripile dorului nenăscut;

doar Crăciunul aşteaptă să-şi ferece ofranda într-un colind;

Surâsul fetiţei binecuvântă eternul din cartea facerii;

 iată, doritul e la porţile amintirii, rupându-i peceţile;

cu lacrima lui, germinează visul femeii, demult, adormite;

îngerul vestea din auroră geneza şi ascultându-l, ea a zămislit...