Într-o lume zgomotos-artificială până la
disperare, începe să ne fie teamă de manifestarile de tandrețe, de frumusețea
diafană, de nuanțarea acesteia, de atracția milei, de contagiunea dragostei.
Suntem impunători, atât de hotărâți și autoritari, ca să spunem lucrurilor pe
nume, încât ne revine – parcă - prin drept divin, puterea de a comunica. De
aceea, mă aflu aici, la Arta Conversației. Pentru o mie de lucruri, o mie de
gesturi, o mie de opinii - toate fac parte din necesara istorie a grupului pe
care o construim împreună. Privirile mulțumite și afectuoase, surâsurile
amicale și gentile, pe care nu le văd, dar le intuiesc, reacțiile contrare,
deceptiile inerente ne ajută să ne desăvârșim.
Comunicarea nu vine la
poruncă, nu este un tablou decorativ, nici mașină literară care nu dă greș. Este
un cod al dorințelor noastre, finalizate într-un hedonism incurabil, căutând în
zăpezile trădătoare, floarea ghețurilor instituționalizate prin artă.
Ne aflăm în Arta Conversației, ca în viață; uneori,
nu iubești o femeie, nici Femeia, nu iubești un bărbat, nici Bărbatul, pur și
simplu, iubești Iubirea. Dar pentru această încercare, îți trebuie resurse
interioare neobișnuite și manifestari elevate.
Ce ne-am dori mai mult ca să
lăsăm o urmă pe pământ?! Poate că n-am dori să știm, de vreme ce comunicăm...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu