duminică, 4 noiembrie 2012

INFINITUL IUBIRII - Raluca Nicoleta Bocu






POEM PENTRU COPACUL LUI DUMNEZEU

Eu ştiu că n-am să mai văd niciodată
un poem perfect cum e un copac
cu o gură ce se hrăneşte cu stele
ce-şi potoleşte setea din laptele de sân de pământ,
un copac ce-l priveşte pe Dumnezeu, zi şi noapte
şi cu braţele - ram, se roagă cu frunze la El.
Vara, îşi prinde cuib în puful de pasăre
şi-n iarnă îşi culcă pieptul pe zăpezi de nori,
el e intim cu stropul de ploaie
şi face dragoste cu adierea de vânt
în lumină

poemul meu e un fals cântec de ramuri,
căci numai Dumnezeu poate face un copac
să respire cer...

COPIL STEJAR

Eu vin din lumea ceea în care ai mai fost,
Sunt doar copil de floare, de rază și poveste,
Mă văd cum stau pe-o stea ce nu îmbătrânește
Și vreau secunda lumii să o opresc, cu rost.

Tu să te-ntorci acolo, în veacuri separate
De lumea de poveste, în cea de oameni mari,
Căci poate azi, cei mici, de mâine sunt stejari,
Din frunze verzi se schimbă în frunze conservate.

Eu sunt copilul mare, prin sufletu-ți copil
Respir un aer dulce din valuri reci de mare,
Furtuni de vise-ți bat misterios în soare
Și porți izbesc în lumea ce crede că-s umil.

Și pot să fiu scânteia din jarul de nestins
Cu inima ce arde în trupul meu micuț,
Mai chem spre tine săbii, mereu să le ascuţ,
În vâlvătai te-aprinde să fii și tu cuprins!

Tu eşti copilul, oare? Să-ți fiu copilul eu?
Mă-ntreb și eu asemeni ce suntem peste vreme,
Tu n-ai curaj să-mi spui, te zbați în anateme,
Iar eu rămân răspunsul copilului mereu…

Eu sunt secunda lumii în timpul tău hoinar,
Îmbătrânești cu vremea și mergi alene-n pas,
Mai vrei să iei din zgura măsurii ce-a rămas,
Din timpul meu îț
i dau, să fii copil - stejar!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu