INFINITUL IUBIRII – Mihaela Aldea

1. paradox...

îmi place starea de vid

sufletul are concediu
dar eu îl etalez pe tarabă
dă bine la negustorii de kitschuri
sunt mioapă
văd frumos doar aproape
aud când muzica prinde zgomot de manea
folosesc întruchipări de cuvinte...
cu formă cool
zgâriind întregul autohton
pentru care cărturarii
au murit dând viaţă

zâmbesc...

ieri mi-am pus doi
canini din fildeş
îmi apără imaginea
intransingentă
iubesc efectul de turmă
şi transhumanţa
obedienţii nu pierd niciodată
îşi aşteaptă doar rândul
dacă nu astăzi
mâine

gândesc când nu gândesc
că pot gândi
deşi coerentă unii se uită ca la urs
atunci devin anormal de normală
aş putea compara fenomenul cu
percepţia iubitului
deşi îl iubeşti nu-l poţi vedea
mintal
sau când pentru cea mai mare durere
lacrimile intră în criză
pentru c-au plâns prea mult
când au luat împrumut
sentimente vremelnice de la F.M.I.

sunt atât de obosită când mă odihnesc

2. ...temniţă

la capătul durerii
lumina albă cade opac
în Alcatrazul construit noaptea
când tăcerile ţipă
pescăruşi vin şi fură
câte o încrengătură de vis
din şotronul vieţii zidit vertical
pot să văd afară
castelul Fetei Morgana
astăzi s-a transformat într-o lună
a exilat soarele şi i-a furat inima
lăsând-o lavă să curgă
printre suflete îngheţate
peste timp
iubiţi cu chitare
îngenunchează pe strune
acordând o iubire imposibilă
niciodată nu cântă
între răsărit şi apus

ultima cărămidă...

3. când...

când m-ai sărutat prima dată
cerurile s-au luat de mână
suspinau în pleiade
stele ardeau de dorinţă
vântul adormea sub sprânceana
florii de lavandă

când m-ai sărutat prima dată
Măiastre au ieşit din castele
mi-au dat aripi
decupate din curcubeie
prinse pe umeri
de nuferi rătăciţi
printre ape

când m-ai sărutat prima dată
ielele s-au prins frenetic în joc
ţi-au ţesut buze
din borangic şi fire de rouă
într-o noapte
cu lună

când m-ai sărutat prima dată