1. cu tine sunt anotimp
timpul răsfoia monoton file de
cer
rătăcite în labirintul nesfârşit,
când femeie, când copil
şi vine, ea, zăluda !
trece prin mine ca glonţul
printr-un stol de vrăbii,
pune un căluş să nu strig,
scoate mucegaiul,
împrăştie praful din oase,
venele năpârlesc
iau forme de şarpe,
intenţii oprite la jumătate de
anotimp
se zvârcolesc de verde.
simt miros de sânge nou,
de soare, de muguri,
fluturi izgoniţi se-ntorc acasă
şi cânt ca o ciocârlie
care îşi aude prima oară glasul.
2.dialogul iubirii
trecuseră luni de aşteptări
ar fi avut atâtea să-şi spună
tăceau strivindu-se din priviri
mâinile -
gesturi prelungite în suflet
cotrobăiau după cuvinte
era târziu să se ascundă
cu braţe pline de păsări
dorul întâmpină cu triluri
plouă şi ploaia
spală singurătăţile
dar ei tac îmbrățișați
inimile devin acvarii
în care rătăcesc temători
ecou în ecou
şoaptă în şoaptă
fascinant dialog între doi muţi
învăţând alfabetul iubirii sub
ape
3. atingerea
mâinile tale senine pe trupul meu
îmi amintesc de mine din alt veac
ca și cum aș
fi stat într-un sac de oase
și dintr-o dată am simțit
că mi se conturează umbra
deși e noapte
uite cum se dă pământul deoparte
și-mi cresc violete dintre sâni
iar tu nu te mai saturi să guști
bucata asta de stârv obosit
mirosind a patimi
de parcă ai fi magnetofon
rătăcit pe o bandă stricată
îmi repeți că sunt frumoasă
tac și ascult mă agăț de fiecare
deget de lumină care-mi cutreieră
brazda
în care m-am afundat fără vină
gâdilatul din ureche
crește orgoliul cât casa
iese din mine străpunge nepăsarea
armăsar ținut prea mult în lesă
nechează la fiecare atingere
e bine mi-e prea bine acum
dar cine poate să știe
dacă e de ajuns fericirea de a-ți fi
coama în vânt dă semne de fugă
prinde căpăstrul și leagă-mi pământul de tine
să mă simt vie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu