vineri, 2 noiembrie 2012

INFINITUL IUBIRII - George Safir

1) pe trupul tău, ca de vioară...

pe trupul tău, ca de vioară,
arcuş m-aş face să te cânt
şi să te zbaţi, şi să te doară,
într-un solfegiu ca şi când
l-aş fredona întâia oară...

în trupul tău, ca de fecioară,
m-aş ostoi spre empireu
de unde-apoi, seară de seară,
te-aş asculta cum cânţi, doar eu,
pe-un portativ de primăvară.

...şi trupul tău, dulce povară,
l-aş înălţa de subsuori
să vezi din ceruri cum coboară
parfum de îngeri şi de flori
în dulci arpegii de vioară.

pe trupul tău, ca de vioară,
mă întind ca o liană
şi braţul meu te înfăşoară,
într-o gamă melomană,
într-un preludiu sfânt, de vară.

...şi nu mă mir cum se îndură
tot calendarul plin cu sfinţi,
de ce-n această uvertură,
atât de tandru mă alinţi
cu o divină partitură?!

2) Şi toamna, prinţesă, plouă cu îngeri!

Prinţesă, ce cauţi la mine în suflet?
Mă răscoleşti, îmi iei şi tihna din cuget!
Nu mai cutez ochii spre tine să-ndrept,
Ştirbă mi-i lancea, amorţit braţul drept.

Stăpână pe noroade şi imperii,
Femeie - mă farmeci, despot - mă sperii!
Ţi-am fost cavaler, prin braţele-mi scuturi
Purtat-am, în vise, roiuri de fluturi.

Ce ţanţos păşeam, când gingaşa mână
Noaptea tânjeam să ţi-o sărut, stăpână!
Mireasma de poale, în mers unduit,
Mă roade ca râul, prin mal prunduit.

Gura ta, dulce, mai dulce ca mierea,
Povară o port, sfântă-i durerea!
Şi-s mândru că sufăr, în moarte o duc,
Prinţesă, mi-i vremea, de dor, mă usuc!

Cum frunza, toamna, din ram se desprinde,
La fel, braţul meu spre tine se-ntinde.
Omul renaşte trecând prin înfrângeri
Şi toamna, prinţesă, plouă cu îngeri!

3) să-ţi dau în dar o... atlantidă

cât de frumos plouă afară
de parcă norii curg pe mine
şi-n toamna, până ieri bizară,
n-am loc să mă învârt de tine.

şi plouă, plouă cu găleata
acum, când mă îndrept spre tine
şi-mi intră ca un hoţ, şireata,
sub piele, dar îmi face bine.

de-ar fi să plouă peste lume
şi un potop să ne scufunde,
mai tare te-oi striga pe nume,
pană un val mă va ascunde.

şi dacă cerul sfânt se crapă
mă voi grabi într-o absidă
să beau din ploaie-ntreaga apă,
să-ţi dau în dar o... atlantidă.

4) Nu plec!

Nu plec, nu scapi aşa uşor de mine,
Chiar de m-alungi şi mă împingi pe scară!
Eu sunt mai credincios decât un câine,
Nici lanţul nu l-aş roade-n frig, afară.

Să-mi dai, de-ţi aminteşti, un colţ de pâine;
Pe geam poţi să-l arunci, făr-o privire
Şi, bucuros, ştiind că-i de la tine,
Nu-mi va păsa de-a morţii otrăvire.

Să nu-mi dai apă, nicio picătură!
Căci cerul s-o-ndura, măcar, o noapte,
Să-mi stingă-n ploaie-a buzelor arsură
Ori arşiţa din trup, când vântul bate.

De n-oi primi nimic, din toate cele,
Tu leagă-mă pe rug şi-aprinde focul!
În fumul albăstrui să urc spre stele,
Să-i caut veşniciei noastre - locul.

5)Dac-ai fi floare de colţ...

Dac-ai fi floare de colţ,
Nu m-ar ţine nicio lege!
M-aş căi că nu sunt hoţ,
Prefăcându-mă că-s rege.

Noaptea nu aş avea somn,
Aş trânti pe jos coroana
Şi veşmintele de domn,
Şi otrav-aş bea cu cana,

Dacă n-aş porni la drum
Să culeg divina floare,
Să mă-mbăt cu-acel parfum,
Mirosind a cer şi soare.

Ca un şarpe m-aş târî,
Mi-aş lăsa carnea pe stâncă
Şi-n genunchi m-aş întărî,
Aş sui spre piscuri, încă,

Până unde norii plâng,
Când văd stele căzătoare
Şi luceferii se strâng,
Licărind în tine, floare!

Stella Anghel:
„Când vii din patria spirituală a lui Mallarme sau a lui Rimbaud, este necesar să știi să te delimitezi de spațiul acestora, ca să descoperi cu adevărat viziunea lui George Safir. George Safir este valoros prin codul prozodic complex. Cunoaște reguli metrice, sintaxa ritmică, funcțiile fonice, mărci specifice pe care mizează spre a obține sursa plăcerii estetice. Nu sunt sigură dacă ar fi bine să i se recomande spiritualizarea sensurilor și a limbajului, în locul politeții mătăsoase, discrete, cavalerești. În literatura actuală, George Safir ar avea una din două șanse; pe de o parte, să unească lirismul formal cu dimensiunea spiritual-metafizică, pe de altă parte, să rămână canțonierul modern, „cantiga de amigo”, cântând o vârstă lacomă de poveri, statornică până și în fragilitatea ei, greșelilor inerente iubirii grațioase. Poezia ''Şi toamna, prințesă, plouă cu îngeri!" și „Pe trupul tău, ca de vioară” sunt reușite reale. Felicitări!"

Un comentariu:

  1. Felicitari,George Safir... Ai oferit un model de preţuire pentru cuvântul "de căpătâi", readus la lumina... Ce dar minunat pentru Stella Anghel!

    RăspundețiȘtergere