duminică, 18 noiembrie 2012

Din zbor, spre infinitul iubirii


Eu nu sunt din lumea voastră,
mâna-mi iese din mine.
S-a oprit timpul?
Flacăra zilei 
abia mai pâlpâie,
Sunt rugul florilor ce ard,
nu pot avea mai multe sicrie!
Rotesc ochii spre altă dimensiune
Și cuie frânte-n stele se-nfig în tâmpla mea,
n-am dreptul să urăsc întunericul ,
dar eu tot rătăcesc și caut lumina pe care am aprins-o cândva.
Ating, cu ochii, conturul unui fluture,
un cimitir de amintiri,
începusem să scriu cuvintele profeților în nisip,
A urmat un dans de nori
de fum și cenușă.
M-am ascuns,
ca glonțul printr-un stol de vrăbii,
când m-ai sărutat prima dată.
Cafeaua, la gură, o duc, gândind la tine,
iubire fără sfârșit.
Și vreau secunda lumii să o opresc, cu rost,
să iau zilele pe umeri.
Pe-o cruce răstignită de iubire
tot calendarul plin cu sfinți,
te sărutam ca să te regăsească
în contemplarea naturii…
să mâncăm din pământ și să mulțumim cerului.
M-am risipit, dar nu mai știu pe unde,
"dați-mi, vă rog,
o clepsidră întoarsă!"
am un cârcel sub inima în formă de ceas...
(va urma)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu