luni, 5 noiembrie 2012

DEDUT POETIC - Adelina Gabriela



despre timp

"03/03/2013. Observ că există un pattern repetitiv."

23.23
două cupluri de cifre care nu demonstrează nicio teorie
doar o matematică perversă a minţii umane
închise în coşciugul temporal cu capac dual-sim
întorci frumos calota şi ai obţinut antiteza
o să încerc asta mâine

23.32
deşi poate crezi că m-am jucat iarăşi cu stiloul pe cercul gradat
(timpul vorbeşte de la sine)
şi am inversat ceva
te minţi
(mă mint)
eu las totul să curgă
eu nu mă întorc
tu eşti de vină că mă percepi greşit
lalalala
o să înnebuneşti dacă mă mai priveşti aşa
de fapt nu vezi nimic

00.55
îmi zâmbeşte cu un rânjet liniar şi strâmb în dreapta
are capul aplecat într-o parte dar mă încurc în mâini
nu pot să precizez clar în care
o să mor
mâine e azi

01.72
pe cadranul dement se rotesc la infinit aceleaşi două săgeţi
împungând numerele în coaste
ele sângerează timp

unde ai pus ciocanul?
presimt că o să sparg o barieră astă-seară.

fluturi

vreau să te iubesc
dar nu cred că mai am de unde
mă întreb dacă asta e coasta mea
şi o reneg de fiecare dată
ştiu că acolo am simţit prima oară
zbătându-se
un fluture

*
se ia un suflet şi se sfărâmă în palmă dar
ce fel de suflet?, fiindcă sufletul nu e o bucată
de plastic sau poate e oricum nu ştim nimic despre el
poate
poate se strânge ca un timpan
când se aude în casca stângă
un fluture

*
uneori vreau să mă săruţi dar e prea târziu
ai plecat de câteva secunde şi parcă nici n-ai fost
deja mi-e dor de tine
trei cifre pâlpâie sub cearcănele mele e două şi jumătate
am un cârcel sub inimă în formă de ceas
alt ceas prea multe ceasuri prea mulţi timpi vagi
tic tac tic tac la fel ca un secundar ştirbit de vreme
e înnebunitor
ticăitul s-a oprit dar timpul nu
sunetele scurte devin zgomote de cruste crăpate
alt fluture.

oglinzi subţiri

"i'm so ugly
but that's ok
'cause so are you" (Nirvana - "Lithium")

împreună am spart oglinda

acum
ne pipăim cu singurul ochi rămas
fragmentele din cele două întreguri gemene
se înmulţesc în mijlocul covorului persan
şi caută un lipici mai bun decât sângele închegat
întinzându-şi deget inert
nu e prima oară când ne despărţim
doar că de data asta ceva ne divide înainte să ne adune
în vechiul mozaic de cifre

la exterior e doar transparenţă
acelaşi unu născut dintr-un altul cu suflet binar
tu şi cu mine
legaţi odinioară într-o îmbrăţişare
sufeream privindu-te peste ceafă
dar îţi simţeam respiraţia de-a lungul coloanei

am crăpat barierele
şi iată-ne
azvârliţi la întâmplare
încercând să formăm sufletul distrus
în speranţa că nu vom mai fi rupţi iarăşi

după suprapuneri infinite de cioburi
mai suntem unul doar la margini
iar în centrul nostru
stă iubirea.

12 comentarii:

  1. Un stil modern, scriere matura ce ascunde tineretea scriitoarei. Versuri perfect construite, mulate pe cuvantul "sentiment". Lirica profunda, plina de diverse simboluri structurate cat mai sublim. Strofe pline de putere, de emotie. Felicitari!
    Popa Radu

    RăspundețiȘtergere
  2. intre fragmentele celor doua intreguri gemene, erosul se comprima si apoi zboara-n fluturii iubirii adolescentine spre TIC-TAC-ul (lui C-tin Tanase) ce ne zdruncina, trezeste-n centrul ştirbit de vreme(noroc ca e secundar) jucandu-se iarasi... cu stiloul pe ecranul cadrat...
    Marius Iulian Zinca

    RăspundețiȘtergere
  3. Adelina, te imbratisez si da-mi voie sa-ti urez de pe acum LA MULTI ANI! pentru 7 noiembrie, cat despre formula de adresare..., tu nu ai cum stii, de la revolutie incoace se tot incearca aceasta formula de adresare- apelativ la prenume, forma incorecta, insa sau gasit destui... care au transformat-o in "corectitudine" ca o "apropiere fortata", eu am ramas de moda sa zicem veche, apelativ doar la nume, insa eu te rog, mai ales ca e virtual, eu sunt doar Marius, multumesc
    Marius Iulian Zinca

    RăspundețiȘtergere
  4. "la exterior e doar transparenţă", dar profunzimea, precum iubirea, sălășluiește în centrul tău, ca un mozaic de cifre în limpezire, ca o lămurire cu sine în propria-ți oglindă, uneori, umbrită de imaginarul "aceluiaşi unu născut dintr-un altul cu suflet binar"... Nimic nu e întâmplător în poezia ta, chiar și naivitatea mimată e bine așezată, lăsând "totul să curgă", când, pentru tine, totul va fi altfel; prin acest debut, printre prieteni, spre un viitor desăvârșit... Felicitări.
    Eli Gîlcescu

    RăspundețiȘtergere
  5. ALOOOOOOO! AM IMPRESIA CĂ CINEVA E LUAT LA "MIŞTO"! nu citeşte nimeni aceste poeme, aceşti autori? nu aveţi impresia că e asemănătoare poezia "ADELINEI GABRIELA???!!!! " cu poezia lui RADU POPA!!!!???
    Daniel Vorona

    RăspundețiȘtergere
  6. Domnule Vorona, îmi pare rău. Există stiluri diferite de a scrie, idei asemănătoare poate, dar puse în practică într-un mod diferit. Dacă am atârnat nişte ore acolo, asta nu ne discreditează pe nici unul dintre noi. :)
    Adelina Gabriela

    RăspundețiȘtergere
  7. Domnule Daniel Vorona, se poate sa fi asemanatoare din punctul de vedere al faptului ca n-am folosit de niste ore amarate. Dar haideti sa fim realisti, cata lume nu foloseste orele pentru a marca trcerea timpului? Cat poezii nu s-au scris in acest mod? Daca am fi luat acest cenaclu "la misto", atunci ar fi trebuit sa copiez bucata cu bucata portiuni intregi din alte poeme. Ori, atat eu si Adelina avem bloguri pe care scriem constant de niste ani. Daca totusi considerati ca ne batem joc, puteti sa ma scoateti din antologie.
    Radu Popa

    RăspundețiȘtergere
  8. nu te cred ! din mai multe pdv 1. nu dai numle real; 2 . sunteţi din acelaşi oraş; 3 sunteţi la aceeaşi Fac !!
    Daniel Vorona

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu nu dau numele real? Haideti sa va spun ceva: 1 la mana: Numele meu real e Popa Radu_Andrei, student in anul III la Facultatea de Stiint Politice, Universitatea Bucuresti. Adelina Gabriela Clondir e la liceul Mihai Eminescu din Calarasi, are 16 ani. 2 la mana: conteaza faptul ca suntem din aclasi oras? Pai atunci ar trebui facuta o regula sa existe cate un singur poet in fiecare localitate din Romania. Nu vi se pare normal?
    Radu Popa

    RăspundețiȘtergere
  10. Câte coincidenţe, domnule Vorona, ne studiaţi atât de mult şi atât de bine încât eu şi Radu avem şi aceeaşi vârstă probabil, dat fiind faptul că suntem la aceeaşi facultate cred că suntem în aceeaşi grupă!
    adelina Gabriela Clondir

    RăspundețiȘtergere
  11. cu Fac am ... ratat!
    drăcovenia este că eu am "o propunere" tot din călăraşi: raluca neagu
    dacă mă număr şi pe mine suntem 4 călărăşeni
    acum câteva secunde ·
    Daniel Vorona

    RăspundețiȘtergere
  12. Da, o stiu pe Raluca Neagu. Super poeta, ne cunoaste pe amandoi, poate sa va confirme. Asadar, ati ratat cam la toate cele 3 puncte de vedere. Apropo, nu sunt exact din orasul Calarasi, sunt din comuna Stefan cel Mare. Deci sunteti doar 3 calaraseni. :))
    Radu Popa

    RăspundețiȘtergere